UTA Bătrâna Doamnă a avut un răspuns de mare echipă după eșecul zdrobitor de la Mediaș și a câștigat punctele ce îi permit să spere în special la ocuparea poziției secunde ce duce la barajul de promovare. Roland Nagy, antrenorul arădenilor, a avut meritul său, mutând inspirat cu Hlistei și Cipri Rus.
La finalul meciului de joi cu Chidnia, scor 3-1, antrenorul arădean era foarte fericit, mai ales că a reușit să o ridice în picioare pe UTA după etapa trecută. „Noi și Chindia suntem revelațiile acestui campionat, ca echipe nou promovate. Aveam obiectivul realizat, dar aveam și bonusul de a juca una dintre finalele campionatului. În plus, atât noi cât și Târgoviște avem loturi firave în economia campionatului. Important e că am putut reveni de la 0-1, prin pragmatismul echipei și al jucătorilor. Veneam după cea mai usturătoare și grea înfrângere, s-au spus vorbe grele. Însă, echipa noastră însă știe să joace pe teren, are spirit, spritilul UTA-ei și acest lucru mă bucură. Etapă de etapă, gândul nostru a fost să luăm puncte. Îi felicit pe jucători pentru modul în care au abordat partida, pentru felul cum au muncit la antrenamente”, a precizat Nagy.
Aproximativ 1.000 de arădeni au luat cu asalt arena „Motorul”, împingând din spate formația „textilistă” spre cele trei puncte. „A fost un meci interesant, cu o atmosferă frumoasă, cât se poate la noi în acest moment. Mă mai bucură faptul că arădeni care nu au mai fost, poate, demult la fotbal sunt din nou la stadion și simt gustul acestui parcurs al nostru”, a adăugat fostul mijlocaș.
VEZI o GALERIE FOTO de la meciul de la Arad
„Principalul” arădenilor a vorbit și despre conjunctura creată după succesul de azi. „Nu ne rămânem decât să continuăm, să vedem ce se întâmplă după aceste două etape. Vom avea un meci foarte greu și duminică. Mă bucur pentru revenire, pentru victorie. Pentru câteva minute, o oră, două, suntem din nou pe primul loc, un loc pe care nu am știut să-l gestionăm la Mediaș. Ce va fi după ultimele două etape, vom vedea. Noi încerăm să luăm tot ce putem, echipa are caracter și mergem la luptă cu ea oriunde și împotriva oricui”, a încheiat Roland Nagy.
Cum arată clasamentul play-off-ului Seriei a II-a în acest moment, cu două etape înainte de final:
1. Gaz Metan Mediaș 8 5 1 2 15-8 37 pct.
2. UTA Bătrâna Doamnă 8 4 3 1 14-12 35
3. Chindia Târgoviște 8 4 2 2 13-10 34
4. CS Mioveni 8 2 3 3 14-15 26
5. FC Brașov 8 1 1 6 12-22 23
6. FCM Baia Mare 8 2 2 4 14-15 17
Meciurile primelor trei clasate din play-off Seriei a II-a în ultimele trei etape:
Gaz Metan: FCM Baia Mare (a) și CS Mioveni (d).
UTA: CS Mioveni (a) și FC Brașov (d).
Chindia: FC Brașov (a) și FCM Baia Mare (d).
Sursa: Sport Arad
Foto: Viorel Muscă