Golgheterul UTA-ei a bifat cea de-a 13 reușită stagională în deplasarea de duminică de la Mioveni. Marius Curtuiuș a băgat excelent capul la centrarea de pe stânga a lui Bogdan Burlă, aflat – la rândul său – în evidentă creștere de formă față de primele dispute ale lui 2016, și a adus egalarea în meciul din etapa a doua a play-off-ului.
„Am început să învăț traiectoriile centrărilor lui Bogdan, are o manieră personală de a lovi balonul. De fapt, cred că deja m-am integrat complet în jocul întregii echipe, dar și în acest grup foarte unit. Personal, nu am mai făcut parte dintr-un grup atât de legat precum cel de la UTA”, spune bistrițeanul.
Curtuiuș a marcat la mijlocul primei reprize, anulând reușita din debut a lui Năstăsie, favorizată de o eroare a lui Miron. „Nu e puțin lucru să întorci un rezultat la Mioveni chiar și în superioritate numerică. Golul meu a adus puțină liniște echipei, iar eliminarea jucătorului lor tot noi am provocat-o, prin evoluția noastră. Sigur, niciun rezultat de egalitate nu era rău, dar am crezut în victorie până la final și ea a venit până la urmă. Azi ne-am bucurat, dar, importanța punctelor se va vedea peste 4-5 meciuri”, a adăugat șeptarul arădenilor.
Miercuri, utiștii joacă pe un alt teren pe care nu au făcut o figură prea bună în sezonul regulat. Acum o lună de zile, Chindia s-a impus cu un sec 3-0, dar datele problemei par schimbate acum. „Odată cu victoria de azi, am început să ne luăm revanșele. Sperăm să mai urmeze una și peste trei zile. Sigur, poate niciun punct nu ar fi rău, dar nu prea știm să jucăm la egal și nici nu cred că e indicat. Așadar, vom încerca să scoatem maxim și la Târgoviște”, a încheiat Marius Curtuiuș.
Trei puncte și tot atâtea „bețe” pentru utiști la Mioveni
Altfel, al doilea succes din play-off a adus și cel de-al doilea plic în vestiarul „Bătrânei Doamne”. Acesta a conținut suplimentul de primă pentru un succes departe de casă ce în cazul fiecărui titular s-a ridicat la câte 300 de lei. Restul primei se reportează pentru săptămânile ce urmează, dar e important mesajul conducerii, acela că performanța se plătește și se va plăti la UTA.
În altă ordine de idei, trebuie știu că Norbert Polgar a intrat răcit pe teren și chiar și-a făcut treaba destul de bine în fața unuia dintre cei mai valoroși atacanți din Liga a 2-a, brazilianul Ayza. Și Cătălin Hlistei acuză aceeași problemă de câteva zile, dar el a rămas pe bancă până la final. Stafful medical speră să-i recupereze pe ambii jucători complet până la ora disputei cu Chindia Târgoviște, de miercuri, de la ora 17, din cadrul etapei a treia a play-off-ului ligii secunde la fotbal.
Sursa: Sport Arad
Foto: Ciprian PETCUȚ