Numai de liniște nu au avut parte cei de la FC Brașov în ultima săptămână. Eșecul din meciul cu UTA, prestația dezamăgitoare a echipei, dar și amânarea plății unui salariu către jucători au agitat din plin vestiarul brașovenilor. Intervenția șefilor clubului se pare că a avut efect, iar jucătorii au fost de acord să primească o parte din bani până la ora jocului cu Chindia. După ședința ținută marți cu jucătorii, în care Gheorghe Popa le-a promis că vor încasa niște bani până la meciul cu Chindia, ieri și Vasile Dochița s-a implicat în rezolvarea problemei. „Nu se pune problema să nu jucăm meciul cu Chindia. Știm că este un meci de totul sau nimic, astfel că vom da totul pentru victorie”, spun jucătorii.
Cazul Matei
În schimb, atacantul Marius Matei își menține poziția radicală, aceea de a nu juca dacă nu va primi banii. „Eu întotdeauna am spus lucrurilor pe nume și poate deranjez. Dacă nu primesc banii, nu joc!”, a spus Matei. Acesta a admis că randamentul său nu a fost același ca în tur. „Se poate spune că nu am jucat la nivelul arătat în tur. Când am venit la Brașov am avut o discuție cu Vasile Dochița, iar dânsul s-a ținut de cuvânt și am fost cu banii la zi. După ce Dochița a plecat de la club, lucrurile nu au mai fost în regulă. Chiar și așa am marcat cinci goluri în primele meciuri din acest an”, a spus Matei.
În replică, Gheorghe Popa a spus că Matei a fost cel mai vocal fotbalist la ședința de marți, iar în ultimele două zile nu s-a antrenat cu echipa. „Le-am spus tuturor jucătorilor că facem eforturi ca până la meciul cu Chindia să plătim o parte din bani. Eu știu că Matei a refuzat să se antreneze cu echipa în ultimele două zile. Asta este modalitatea lui de a răspunde la problemele cu care ne confruntăm”, a spus Popa. „Am alergat dimineață la stadion 8 kilometri”, a reacționat Matei.
Ghergu: „La Brașov sunt probleme reale”
Cei de la Chindia vor să profite de problemele „stegarilor”. Președintele Chindiei, Marcel Ghergu, știe că jucătorii brașoveni pun presiune pe conducere, solicitând achitarea obligatorie a unui salariu până la ora meciului. „La Brașov sunt probleme reale și e posibil să nu evolueze anumiți jucători. Reprezentanții clubului au participat la Adunarea Generală a LPF2 și au adus asigurări că vor duce până la capăt competiția. Neplătiți de multă vreme, jucătorii pot lua orice decizie vor, așa că nu-i exclus să apară surprize”, a comentat Ghergu în presa locală din Târgoviște.
„Cei de la Chindia pot spera la orice. E treaba lor, noi știm că avem un meci foarte important pe care trebuie să-l câștigăm”, a spus Gheorghe Popa.
Meciul FC Brașov – Chindia Târgoviște este programat vineri, de la ora 18.00.
Articol scris de Adi MARICA (Monitorul Expres)
Foto: Sport Arad