Ilie Stan a debutat cu o victorie la primul său meci ca antrenor principal la FC Farul. Jocul de sâmbătă de la Galați împotriva Oțelul, contra unei echipe formate din juniori, încheiat cu scorul de 5-2, nu a fost unul lejer, așa cum o arată rezultatul la prima vedere.
„Iliesta” a trăit periculos la primul meci al său pe banca Farului. Jucătorii săi au condus cu 2-0 încă din minutul 24, grație golurilor lui Valentin Munteanu (”16 – pen.) și Tigoianu (”24), însă imediat după pauză s-au văzut egalați de puștii de la Oțelul, care au punctat prin Ciurea (”26 – pen.) și Perju (”49). La 2-2, „marinarii” și-au adus aminte de rezultatele dezastruoase obținute în acest an și s-au mobilizat pentru a nu se face din nou de rușine. Au avut noroc că au jucat împotriva unor copiii, astfel că le-a fost ușor să înscrie de încă trei ori până la final, prin Vezan (”56), Florin Popa (”70) și din nou Tigoianu (”85).
Farul a avut noroc și cu egalul Berceniului din această rundă, astfel că s-a distanțat la cinci puncte de ilfoveni și s-au liniștit în privința calificării în play-off.
Nu la fel de mulțumit a fost și antrenorul Ilie Stan. „În primul rând, apreciez atitudinea jucătorilor, care a fost una pozitivă. La 2-2, am jucat, nu am avut probleme și am înscris. Am câștigat cu 5-2, dar puteam să mai marcăm. M-a deranjat însă că am primit cele două goluri. Nu trebuia să le luăm, în condițiile în care am condus cu 2-0. La acest scor, a intervenit însă o automulțumire, ceea ce nu mi-a plăcut. A trebuit să muncim dublu ca să putem să înscriem din nou. Mai departe, trebuie să avem continuitate”, a declarat, citat de Ziua de Constanța, Ilie Stan.
În ultimele trei etape pe care le mai are de disputat în acest retur, FC Farul urmează să mai joace cu ACS Berceni, miercuri, cu CS Balotești, sâmbătă, și cu Gloria Buzău, peste două săptămâni.
Foto: Sorin PANĂ‚