Reveniți de marți în România, după stagiul de pregătire din Antalya, jucătorii de la Gaz Metan Mediaș s-au întors joi la antrenamentele de la baza proprie. În intervalul celor două săptămâni petrecute în Turcia, medieșenii au desfășurat șase amicale, obținând două victorii, un egal și trei eșecuri. Tehnicianul Leo Grozavu a susținut o conferință de presă în care a tras concluziile după acest stagiu de pregătire, unul reușit din punctul său de vedere, însă a remarcat și câteva minusuri.
„A fost un cantonament reușit, mi-am făcut o părere despre jucătorii nou-veniți. Ce pot să spun… sperăm să ne ajute în campionat. Sigur, există la momentul de față o problemă, lipsa de omogenitate, și, nu în ultimul rând, mi-aș fi dorit să avem toți jucătorii la dispoziție. Din păcate, unii dintre ei au rămas acasă, alții s-au accidentat în stagiul din Antalya și n-am putut să-i văd la treabă, dar sunt ceilalți și trebuie să-i introducem pe cei mai în formă, cei mai pregătiți. Ne-a ajutat foarte mult cantonamentul, am întâlnit numai echipe de prima ligă, puternice, unele dintre ele cu un nivel avansat de pregătire. Am reușit să vedem ce putem în momentul de față”, a spus Grozavu, citat de Nova TV.
Printre jucătorii accidentați se numără Romeo, Buzean și Ciprian Petre.
„Am ratat stagiul de pregătire din Turcia din cauza unei accidentări. S-au făcut multe transferuri, printre care mulți jucători consacrați care sper să ne ajute în realizarea obiectivului. Va trebui să începem în forță campionatul, mai ales că în primele patru etape întâlnim patru contracandidate la un loc în play-off. Eu spun că o să terminăm campionatul pe primul loc. Îmi doresc să am evoluții cât mai bune care să ajute echipa. Cu siguranță la vară o să sărbătorim promovarea în liga întâi”, a declarat și veteranul Ionuț Buzean.
Rezultatele înregistrate de Gaz Metan în cantonamentul din Antalya: 1-0 cu Akzhayik Uralsk, 1-0 cu FC Belshina Bobruisk (meci întrerupt în minutul 35 din cauza ploii), 1-1 cu FK Novi Pazar, 0-1 cu Bohemians Praga, 3-4 cu Altyn Asyr FK și 1-3 cu Mladost Velika Obarska.
Următorul amical al medieșenilor va avea loc sâmbătă, 20 februarie, de la ora 11:00, pe teren propriu, împotriva Ceahlăului.