Fundașul central Cătălin Pîrvulescu rămâne unul dintre atuurile din defensiva echipei CSM Râmnicu Vâlcea, „Talanul”, așa cum este poreclit jucător de 24 de ani, dovedind acest lucru și în testul de vineri cu Pandurii, pierdut cu 0-1.
„A fost un meci nebun, s-au ratat trei penalty. Am avut ocazii, puteam bate Pandurii dacă marcam din penalty, sau puteam scoate măcar un egal, dar important este să înscriem în campionat. Se întâmplă să ratezi penalty, nu e un blestem, a făcut-o și Staicu cu UTA, poate nu a fost concentrat, poate se gândea la plecare, dacă ne concentram mai bine, poate marcam. Gaz Metan s-a întărit foarte bine, lupta pentru play-off este foarte strânsă. Dacă nu suntem concentrați, putem cădea imediat în play-out dacă nu jucăm bine. O să avem meciurile mai grele în Zăvoi, dar mergem și la Baia Mare, la Satu Mare, fiecare meci este greu. Important este să muncim mult și să fim concentrați, dacă suntem ca o familie, orice se poate realiza”, a spus Pîrvulescu.
Fostul fundaș al Pandurilor, Cătălin Pârvulescu, a evoluat pentru gorjeni în 2014 într-un singur meci la Liga 1, timp de 68 de minute, după care a revenit înapoi la Vâlcea. „Nu sunt ghinionist, am fost doar un meci la Pandurii, dar am revenit la Vâlcea să joc, să am meciuri în picioare. Sper să revin din vară în Liga 1, am 25 de ani, oricare jucător, cu cât înaintează în vârstă, își dorește să meargă la mai bine. Poate voi reveni în Liga 1 odată și odată, chiar cu CSM Râmnicu Vâlcea”, a mai declarat Cătălin Pîrvulescu.
Articol scris de Adi Georgescu