Fostul căpitan al „stegarilor”, Robert Ilyeș, a împlinit joi, 4 februarie, 42 de ani, o vârstă la care mulți fotbaliști au agățat de mult ghetele în cui, nu și Ilyeș, care-și forțează limitele și continuă să joace la nivelul Ligii a 3-a, la AFK Csikszereda Miercurea Ciuc, unde este și antrenorul echipei.
„Nu am făcut nimic ieșit din comun de ziua mea. Mă bucur că sunt acasă, cu familia mea, pentru că, mai bine de 25 de ani, de ziua mea eram tot plecat prin cantonamente. Am «sărbătorit» cu două ședințe de pregătire cu jucătorii mei. Fizic mă simt foarte bine, iar faptul că pot încă să joc cu copii de 18-19 ani îmi face plăcere. Totuși, mă gândesc serios ca în vară să renunț. Gata, îmi ajunge! În vară voi avea 42 de ani și jumătate și 26 de ani în spate de când evoluez doar la seniori. Aveam 16 ani când am debutat la echipa de seniori de la Miercurea Ciuc și de atunci joc fotbal într-una. Nu știu când au trecut acești ani”, a spus Ilyeș.
Legătură specială cu fanii brașoveni
Robert Ilyeș are și un sfat pentru actualii jucători de la FC Brașov. „Fotbalul mi-a dat totul și am simțit mereu că sunt apreciat. Chiar săptămâna trecută, atunci când am jucat cu FC Brașov am vorbit cu o mulțime de oameni despre Steagu. Atunci când dai totul pe teren pentru echipă, fanii apreciază. E vorba de devotament, de determinare, și mai presus de tot să pui suflet atunci când îmbraci tricoul unei echipe mari, așa cum este FC Brașov. Acest lucru trebuie să-l înțeleagă jucătorii de acum de la FC Brașov, pentru că ei, nu antrenorul, vor fi vinovați dacă echipa nu promovează. Cu toate problemele care sunt cunoscute, FC Brașov trebuie să promoveze, pentru că locul acestei echipe este în Liga 1. Un rol important îl vor avea și suporterii. Trebuie să revină la stadion, pentru că această echipă va avea o forță incredibilă, pe care eu am simțit-o atunci când jucam la Brașov. Nu aveai cum să nu câștigi un meci atunci când tribunele vibrau încă de la încălzire. Nu conta că jucăm cu Steaua, Dinamo, Rapid, Craiova, Vaslui sau Timișoara, echipe puternice în acei ani, știam că putem câștiga”, a declarat Ilyeș, care în cei patru ani petrecuți la FC Brașov (2007-2011) a adunat 124 de meciuri și a marcat 36 de goluri.
„O voi antrena, în viitor, pe FC Brașov”
Robert Ilyeș este convins că în următorii ani o va antrena pe FC Brașov. „Acum nu sunt pregătit 100 la sută pentru a antrena o echipă cum este FC Brașov. Peste 3-4 ani, atunci când voi termina și cursurile pentru Licența PRO, sunt convins că voi avea șansa să antrenez la Brașov, pentru că de această echipă mă leagă foarte multe lucruri”, a spus Ilyeș.
Blocat de sistemul din România
Ilyeș are parte de o situație cel puțin ciudată în cariera de antrenor. Dacă Mirel Rădoi a fost blocat să se înscrie la Școala de Antrenori pentru că nu are bacalaureatul, Ilyeș nu a fost acceptat la cursurile pentru Licența B, pentru că nu are carnet de antrenor, asta deși are Licența C. „Am aproape 400 de meciuri în Liga 1, jocuri în cupele europene, dar degeaba. Mi s-a spus că nu am carnet de antrenor, astfel că am fost nevoit să obțin Licența C în Ungaria. La vară mă voi înscrie pentru cursurile pentru Licența B în Ungaria sau în Moldova. Acolo se poate. În România ar trebui să fac doi ani cursurile de perfecționare la ANEFS pentru a obține carnetul de antrenor și apoi încă doi ani la FRF pentru Licența B. Asta este, sper ca în câțiva ani să obțin și Licența PRO”, a spus fostul jucător al „stegarilor”.
Articol scris de Adi MARICA (Monitorul Expres)