Jucătorii de la CS Mioveni au terminat, ieri, vacanța de iarnă, reunindu-se după-aÂmiaÂză la Grupul Școlar Colibași. La primul antrenament pe 2016 au fost preÂzenți 28 de jucători, acestora urmând să li se alăture de astăzi încă doi, care ieri au lipsit motivat.
Galben-verzii au pornit la drum fără nicio achiziție, la reunirea de ieri singurii jucători prezenți, care nu au făcut parte din lot până acum, fiind juniorii Ionuț Fulga și Sebastian Ivan. Lor li se vor alătura de astăzi un alt junior, Rareș Lazăr și Roberto Ayza, care ieri au fost învoiți.
Jucătorii s-au strâns la terenul de la Grupul Școlar Colibași, în jurul orei 14:30, iar după o scurtă ședință de vestiar ținută pe rând de antrenorul Marius Stoica și apoi de președinții Dumitru Olteanu și Constantin Stancu, s-a ieșit pe teren pentru antrenamentul propriu-zis. Aici și-au intrat în rol secunzii Iordan Eftimie și Mihai Olteanu, care au condus ședința de pregătire fizică. Jucătorii au făcut mai întâi o scurtă alergare de 15 minute pentru încălzire, după care s-a lucrat la exerciții de streching, dar și cu mingea.
Antrenamentele galben-verzilor vor continua pe plan local până pe 25 ianuarie, atunci când se va pleca în stagiu de pregătire centralizată, la munte, la Poiana Brașov. Aici se va sta până pe 6 februarie, după care pregătirea va continua la Mioveni. În timpul celor 48 de zile de pregătire de iarnă, CS Mioveni are programate și mai multe partide de verificare, o parte dintre adversari fiind deja stabiliți. Campionatul urmează să se reia pe 27 februarie, cu un meci în deplasare, la Universitatea Cluj.
„Echipa s-a reunit și va începe pregătirea pe plan local, după care se va merge la munÂte. Până la intrarea în cantonament sunt programate și două jocuri de verificare cu echipe de ligi inferioare. Mai sunt de jucat opt etape. Sunt opt meciuri, opt finale și primordial este să intrăm în primele șase, să ajungem în play-off. După aceea, vom analiza situația și vom vedea ce obiectiv vom trasa”, a spus Dumitru Olteanu, președinte Consiliul Director.
„Jucătorii au revenit după o vacanță bine meritată. Am avut un sfârșit de sezon destul de bun și zilele de pauză au fost așteptate de toți. Mi-aș dori să avem un 2016 la fel ca sfârșitul anului 2015, cu rezultate la fel de bune. Jucătorii nu au stat degeaba în vacanță, au avut un program pe care cred că l-au respectat, pentru că a fost în interesul lor”, a declarat și Marius Stoica, antrenor principal al CS Mioveni.
Lotul prezent, ieri, la reunire:
Portari: Flavius Croitoru, Octavian Popescu, Valentin Sima, Bogdan Preda;
Fundași: Cătălin Toriște, Andrei Tirică, Bogdan Stoica, Ali Calvin, Ciprian Negoiță, Mihai Șchiopu, Edi Stoica, Cătălin Stan;
Mijlocași: Victor Mazilu, Alin Popa, Ionuț Mîrzeanu, Alexandru Răuță, Ciprian Biceanu, Andrei Trașcu, Cosmin Marinescu, Eduard Flroescu, Eduard Neacșu, Marius Galan, Ionuț Fulga, Daniel Iancu;
Atacanți: Andrei Nilă, Cosmin Năstăsie, Mihai Vintilă, Sebastian Ivan;
Au lipsit: Roberto Ayza, Rareș Lazăr.
Articol scris de Silviu MIHAI
Foto: FB CS Mioveni