Rapid CFR Suceava a încheiat prima parte a campionatului Ligii 2 pe locul 8 în Seria I, după un sezon de toamnă cu evoluții contradictorii.
După primele zece etape sucevenii se aflau pe poziția secundă în Seria I, iar cei mai optimiști dintre fanii „alb-vișiniilor” începuseră chiar să spere la promovare. După remiza încântătoare din Giulești, prestația fotbaliștilor pregătiți de Bogdan Tudoreanu și-a pierdut însă din consistență, astfel că sucevenii au coborât tot mai mult în clasament, ajungând să ierneze în afara zonei play-off, la o distanță importantă, de 4 puncte, față de locul 6.
Toate aceste rezultate nesatisfăcătoare nu le-au picat tocmai bine oficialilor rapidiști, care după eșecul mai puțin scontat, din ultima etapă, de la Galați, 0-3 cu Oțelul, au căzut de comun acord că este nevoie de o schimbare.
„Am ajuns la concluzia că avem nevoie de șoc la echipă. Iar în asemenea momente de criză, după cum știți, primul care plătește oalele sparte este antrenorul, chiar dacă nu avem cum să nu fim profund dezamăgiți de atitudinea unor jucători. Bogdan Tudoreanu a anunțat încă din urmă cu două săptămâni că intenționează să facă un pas în spate și s-a pus deja la dispoziția clubului. Purtăm negocieri pentru a aduce la Suceava un antrenor nou, care să fie capabil să facă ordine în lot și să readucă echipa pe un drum bun. Sper să oficializăm acest lucru cât mai curând, astfel încât noul tehnician să aibă timp suficient pentru a planifica programul de pregătire din intersezon și pentru a-și pune în practică ideile”, a declarat președintele executiv al Rapidului, Dumitru Moldovan.
Articol scris de Gabriel TODERAȘCU