După ce miercuri a cedat pe terenul echipei Universitatea Cluj, scor 0-2, FC Bihor are parte la finalul acestei săptămâni de încă un meci în deplasare. Orădenii vor juca sâmbătă, de la ora 11:00, la Mioveni, cu Sport Club, o echipă ce după schimbarea antrenorului principal a bifat patru rezultate pozitive consecutive și a urcat pe loc de play-off în ultima etapă a turului.
FC Bihor începe astfel returul cu un meci foarte greu, asta nu numai datorită diferenței din clasament, ci și pentru că antrenorul Dan Mănăilă are probleme de lot. „Plecăm cu jumătate de oaste, căpitanul nostru este suspendat și suspect de fisură de metatarsian. Țoca și Lorincz sunt și ei accidentați și nu pot face deplasarea. Prin urmare, va trebui să muncim de două ori mai mult pentru a completa aceste absențe. Ne simțim un pic frustrați, pentru că jucăm bine, chiar foarte bine, avem atitudine și ne lipsește concentrarea și un pic de șansă la finalizare, ca să nu mai vorbesc de lipsă de experiență. Nu vom renunța până în ultima secundă a ultimei etape, din 5 decembrie, nici la luptă, nici a ne pregăti cu demnitate”, a declarat, pentru fcbihor.ro, antrenorul Dan Mănăilă, înaintea deplasării spre Mioveni, prevăzută pentru vineri dimineață, de la ora 10:00.
Site-ul oficial al echipei orădene anunță că această nouă deplasare, dar și programare în campionat s-a făcut în urma eforturilor depuse exclusiv de președintele Mircea Fodor, singurul care-și dă silința să mai existe acest club.