În etapa cu numărul 6 a play-out-ului Ligii a II-a, FC Caransebeș a întâlnit sâmbătă, 9 mai, în deplasare, pe Șoimii Pâncota, echipă cu care în tur remizaseră, 0-0, pe Stadionul Municipal din Parcul Teiuș. Acum, gugulanii s-au impus cu 3-1 la capătul unui meci în care cei doi antrenori au fost trimiși în tribune pentru că s-au înjurat reciproc.
Scăpați de grijile barajului pentru stabilirea formației care va retrograda la sfârșitul sezonului, băieții antrenați de Alin Artimon au evoluat cu dezinvoltură, ei având prima ocazie la poarta lui Irimia în minutul 10, când, după o acțiune purtată în viteză, mingea a ajuns în careu, la Birău, șutul acestuia de la 8 metri fiind blocat de portarul arădean. Peste alte doar două minute, gugulanii au mai avut o fază la poarta gazdelor, însă voleul expediat de Roman, de la 12 metri, s-a dus peste transversală.
Scorul a fost deschis în minutul 22, când Polgar a respins greșit o centrare, balonul a ajuns la Roman, care, de la 15 metri, l-a învins pe Irimia cu un șut puternic, la colțul scurt.
În continuare, gugulanii au pus stăpânire pe joc, evoluând cu fundașii la mijlocul terenului, în timp ce Pâncota nu a realizat nimic în ofensivă. Ba, mai mult, caransebeșenii puteau să-și majoreze avantajul în minutul 30, la lovitura liberă executată de Stoica, de la 23 de metri, care a trecut puțin pe lângă poarta arădeană, pentru ca, după alte 8 minute, Roman să expedieze și el un șut de la 20 de metri, însă fără urmări pe tabela de marcaj.
În minutul 32, „centralul” Viorel Flueran i-a trimis în tribune pe antrenorii celor două echipe – Ionuț Popa și Alin Artimon -, după ce aceștia avuseseră un schimb mai dur de replici de pe băncile tehnice.
Prima ocazie mai consistentă a gazdelor s-a consemnat în minutul 40, atunci când Polgar a pătruns pe dreapta, a urmat centrarea, Pascal a respins greșit, Dragalina a făcut paravan pentru Cuedan, dar goal-keeper-ul gugulan a revenit și a cules balonul de la picioarele mijlocașul arădean, care a cerut penalty.
Gazdele au restabilit egalitatea în ultimul minut al primei reprize, când Dragalina, angajat în careu pe partea stângă, a șutat la colțul scurt, Pascal a respins în lateral, până la Gâlcă, acesta înscriind de la trei metri, cu poarta goală. Imediat după marcarea golului, Roman a fost aproape de a-i duce pe caransebeșeni în avantaj la vestiare, după un șut frumos din voleu.
Prima ocazie a rundei secunde și-au trecut-o în cont tot gugulanii, în minutul 57, atunci când Vladu a greșit în jumătatea caransebeșeană, Lupu a scăpat pe contraatac și după o cursă de peste 50 de metri a tras din marginea careului, însă balonul s-a dus peste poarta apărată de Irimia. La faza imediat următoare, Dragalina a pătruns în careul oaspeților, talonat de Goșa, a șutat de la 9 metri, însă Pascal a blocat cu piciorul. În minutul 59, Stoica a deviat o minge pentru Lupu, șutul acestuia fiind blocat de portarul arădean. Apoi, Dragalina l-a lăsat pe Gâlcă singur cu Pascal, dar mijlocașul gazdelor, deși în poziție bună, a tras slab, mingea trecând peste transversala porții gugulane. În minutul 64, a fost rândul lui Dinu să-l pună la încercare pe Irimia, după o centrare venită din lovitura liberă executată de Roman, însă reluarea, cu capul, a fundașului caransebeșean, a fost apărată de portarul gazdelor.
Gugulanii au trecut în avantaj pe tabela de marcaj în minutul 67, când Stoica a fost faultat de Vladu în poziție de ultim apărător, jucătorul Pâncotei fiind eliminat, lovitură liberă de la 17 metri, executată de Roman, peste zid, la colțul scurt, făcând inutilă intervenția lui Irimia.
Scorul final a fost stabilit în minutul 71, după o fază în care Stoica a pătruns pe dreapta, a centrat în fața porții arădene, de unde Săulescu a împins mingea în plasă, de lângă Cuedan. Caransebeșenii își puteau mări avantajul în minutul 81, când Popa a centrat de pe dreapta, Rusu a sărit greșit în fața lui Stoica, Precup a reluat cu capul peste Irimia, dar transversala i-a salvat pe arădeni.
În minutele 86 și 87, gazdele au cochetat cu golul, atunci când Suciu a centrat din foarfecă, balonul a ajuns la Dragalina, la colțul lung, însă acesta a tras pe lângă poartă. În faza imediat următoare, arădenii au beneficiat de o lovitură liberă, centrarea fiind reluată de Rusu, cu capul, din 5 metri, însă Pascal a respins miraculos, iar Monac, aflat la opt metri, a reluat cu talpa în transversală.
În continuare s-a jucat pe contre, iar în minutul 89 Precup a tras, din unghi, în plasa laterală. Pe contraatac, Monac l-a depășit pe Dinu, caransebeșeanul a revenit, din lupta umăr la umăr balonul deviat l-a păcălit pe Pascal, dar a lovit bara și portarul gugulan a reținut.
„A fost un joc controlat de noi da capo al fine… Trebuia să le dăm mai multe goluri, dar am ratat copilărește. Mă bucură acest final și faptul că am produs mai multe puncte decât ne-am fi așteptat chiar noi, dar totul este o derulare logică a lucrurilor, ținând cont că trebuia să crească omogenitatea în exprimarea grupului. Ne bucurăm pentru suporteri, ne bucurăm pentru noi, pentru domnul primar Marcel Vela, care a fost mereu lângă noi, necondiționat, iar Caransebeșul trebuie să continue pe o linie ascendentă ceea ce s-a început în acest retur”, a declarat după meci Alin Artimon.
Referitor la faza din minutul 32, în care arbitrul Victor Flueran i-a trimis în tribune pe antrenorii celor două echipe, tehnicianul caransebeșean ne-a spus: „Nu-mi mai amintesc exact ce s-a întâmplat, am amnezie, sunt bătrân…”.
Finalul de campionat nu înseamnă plecarea jucătorilor de la echipă, ei urmând să mai rămână încă trei săptămâni la Caransebeș, însă cu un program de pregătire scurt, de luni până vineri. „În această perioadă vom vedea mai mulți jucători sub 19 ani, vom strânge mâna celor cu care conducerea clubului nu dorește să mai colaboreze, și ne pregătim pentru sezonul următor, fiindcă vrem să ne facem încă de pe acum temele pentru el”, a mai spus tehnicianul gugulan.
ȘOIMII PÂNCOTA 1
FC CARANSEBEȘ 3
Fl. Gâlcă ”45 / A. Roman ”22, ”67, Săulescu ”71
Cr. Irimia – Polgar (Monac ”75), Ad. Rusu, R. Lung, Siminic – Issa Thiaw (D. Dan ”84), C. Suciu – Fl. Gâlcă, F. Cuedan, Vladu – Dragalina (cpt.)(D. Mitu ”87)
Rezerve neutilizate: Pascălău – Maghici, Dubeștean, S. Traore
Antrenor: Ionuț Popa
Eliminat: Vladu ”67 (roșu direct)
Ad. Pascal – Tomozei (Al. Manea ”86), Goșa (cpt.), Cip. Dinu, Birău – Artean, Fl. Pârvu, S. Lupu (H. Popa ”65), Săulescu, A. Roman (Precup ”78) – C. Stoica
Rezerve neutilizate: Birăescu – Suru, Al. Boștină
Antrenor: Alin Artimon
Stadion: „Șoimii” (Pâncota); Spectatori: 250; Arbitru: Viorel Nicușor Flueran (Craiova); Asistenți: Cosmin Vătămanu și Mihăiță Necula (ambii din București); Jucătorul meciului: Alin Roman.
Articol scris de Adrian CRÂNGANU