Impresia generală este că FC Bihor își numără zilele. Pe 5 mai, Tribunalul Oradea ar putea-o deconecta de la aparate din cauza importantelor datorii adunate la Stat și furnizori, fără a le mai pune la socoteală pe cele la jucători și stafful tehnic. Aceștia din urmă au rămas, deocamdată, pe baricade și chiar susțin că vor face tot posibilul ca în iarbă clubul să se salveze de la retrogradarea din liga secundă, iar partida de sâmbătă, de la Pâncota, e decisivă în acest în sens.
Orice alt rezultat în afara remizei va da, în proporție de 90%, un verdict pentru o formație sau cealaltă, iar bihorenii par conștienți de acest lucru. „Va fi un meci de care pe care, sper să-l câștigăm. Nu va fi deloc simplu, căci ne aflăm într-o situație critică, cu vești proaste la nivel de club ce apasă și vestiarul, ca să nu mai vorbim de salariile restante ale băieților. Dar, din fericire, am jucători cu caracter în lot, care se pregătesc cum pot ei mai bine de la începutul săptămânii și care au decis să facă tot posibilul să obțină salvarea de la retrogradare pe teren. Practic, ne ducem crucea până la capăt, respectându-ne meseria”, spune Gheorghe Silaghi, cel care a preuat echipa din mâna lui Călin Cherecheși în urmă cu două săptămâni.
Bineînțeles, tehnicianul orădeanilor ia în calcul și „factorul” adversar. „Pâncota are destui jucători buni, pe care Ionuț Popa știe să-I motiveze, dovadă stând și rezultatele bune din play-out. Cred că sunt conștienți și ei de importanța meciului, de faptul că învingându-ne sunt practice salvați, dar nici noi nu ne putem plânge de rezultate slabe în deplasare. Într-adevăr, am jucători care se pliază mai bine pe jocurile de pe terenuri străine, sper să dovedim acest lucru și la Pâncota”, a mai punctat Silaghi.
Fundașul arădean, Claudiu Pascariu, este singurul fotbalist indisponibil din lotul Bihorului pentru confruntarea de sâmbătă dimineață (ora 11).
Sursa: Sport Arad