Viorel Tănase se implică în renașterea fotbalului în Galați. „Revitalizarea fenomenului trebuie să se bazeze și pe centre de juniori performante”

Viorel Tănase se implică în renașterea fotbalului în Galați.**
  • Considerat pe bună dreptate un model pentru toți cei care își doresc să performeze în fotbal, Viorel Tănase, Tase, așa cum este cunoscut de consumatorii de fotbal, încearcă să ajute la revitalizarea fenomenului în Galați, implicându-se în coordonarea unui centru de juniori.


Tase, cu riscul de a clișeiza, nu mai are nevoie de prezentare. A jucat fotbal de la 6 la 37 de ani, devenind un brand al Ligii 1, a activat și peste hotare, de asemenea în cupele europene, iar singurul său păcat profesional, dacă se poate spune așa, este că a prins în iarbă Generația de Aur a fotbalului românesc, maximum când vine vorba de concurență. Viorel Tănase, acum antrenor, deține licența Pro, este soț, tată și unul dintre puținii gălățean cu argumente în momentul în care le sugerează părinților de băieți să-i aducă în curtea sportului-rege.

– Înțeleg că te preocupă, în aceeași măsură în care îți dedici timpul activității la nivel de seniori, sectorul juvenil al sportului-rege din Galați…
– Așa este, am decis să mă implic și în activitatea de la baza piramidei, susținând Școala de Fotbal Junior prin programe și supervizare de antrenamente. De fapt, am implementat o anumită filozofie în acest club care crește frumos de la o zi la alta. Îmi place proiectul grupării conduse de Marius Cosoreanu, și el fost fotbalist, plus convingerea că revitalizarea fenomenului în Galați trebuie să se bazeze și pe centre de juniori performante, organizate profesionist. Am văzut cât de hotărât este să crească nivelul fotbalului juvenil din zonă, clubul are jucători foarte talentați și am venit în întâmpinarea Școlii de Fotbal Junior cu principiile mele și chiar cu mijloace de pregătire a copiilor și juniorilor. Am avut o discuție cu întregul colectiv de antrenori, am stat de vorbă și cu juniorii mari ai clubului, e vorba despre copii născuți în anul 2002, și am încercat să le inoculez aspecte care să-i ajute să ajungă la nivelul pe care și-l doresc. Perioadele de studiu petrecute la Villareal, FC Barcelona și Stuttgart îmi permit să ofer sfaturi, să creionez drumul cel mai bun pentru tinerele talente din oraș și din împrejurimi. Antrenorii clubului îmi îmbrățișează ideile, iar acest lucru mă bucură.

– Tase, de ce băiatul de câțiva anișori trebuie să aleagă fotbalul?
– Există multe argumente pentru ca părinții de băieți să aleagă sportul-rege: aducând copilul la fotbal, ne gândim mai întâi la o construcție fizică sănătoasă, aspect care nu e de neglijat în mileniul al III-lea, mileniul celor mai multe și mai toxice tentații. Apoi, de ce nu, oricine poate spera să ajungă un fotbalist respectabil, poate chiar și în naționala de seniori a României. Oricând, un mare talent local ar putea exploda, ar putea intra în vederile unui mare club european. Dar trebuie făcut totul pas cu pas, mai întâi trebuie să fie un junior sănătos, unul care trebuie să se țină bine și de școală. Fotbalul este o disciplină foarte populară, dar care, pe lângă talent și calități fizice, implică și inteligență, or nu putem cultiva acuitatea gândirii decât punând mâna pe carte.

– Galațiul a dat de-a lungul vremii fotbaliști importanți. Să fie și acesta un motiv pentru a îndruma juniorii familiilor noastre spre jocul cu mingea rotundă?
– Să știi că cei mai mulți copii gălățeni sunt foarte talentați la acest sport, întreaga zonă mustește de talente. Au nativ tehnică și inteligență și pot face pasul spre performanță mai ușor decât cei din alte orașe. Revenind preț de o secundă la întrebarea precedentă: fotbalul te poate pregăti într-una dintre cele mai plăcute și mai bine plătite meserii din lume. Trebuie să-ți propui un target, ai nevoie și de un dram de șansă, și dintr-un junior talentat poți ajunge departe.

– Îți mai aduci aminte prima zi de fotbal?
– Desigur, nu se poate uita acea zi! Mi-a plăcut mult, iar pasiunea a depășit toate obstacolele. O singură dată m-a adus tata la stadion, pe la șase ani… Era pe Portu Roșu și am văzut un meci al lui CSU Galați. Mi-au plăcut mult atmosfera, jucătorii și a doua zi am venit la Dunărea să dau probe de joc. Am fost acceptat din prima. Știam că trebuie să ajung fotbalist… Le mulțumesc familiei și lui Dumnezeu!

– Ce zici de situația de la Oțelul?
– Aici m-am format ca fotbalist și ca om, mă doare rău. Este o situație dramatică, trebuia câștigat meciul ăsta cu Craiova ca să mai putem spera. A lipsit și un dram de șansă, dar și jucători de valoare în atac, doar cu un singur fotbalist adevărat, Florin Cernat, era greu de reușit. Chiar dacă mai sunt 10 etape și matematic se mai poate, la cum merg lucrurile este aproape imposibil. Retrogradarea n-ar fi o problemă, o luăm bărbătește în piept și construim o echipă care să promoveze. Dar ne e teamă să nu se desființeze, ar fi un dezastru pentru fotbalul gălățean.

  • Galațiul fotbalistic trece în acest moment prin momente grele după ce în urmă cu patru ani sărbătorea titlul de campioni în Liga 1. Acum, Oțelul Galați a ajuns să fie ultima în clasament, cu șanse foarte mici de salvare, la nivelul Ligii 2 nu mai există nicio echipă după ce Dunărea Galați s-a retras, în timp ce în Liga 3 orașul mai e reprezentat de o singură echipă, Metalosport (locul 13 din 14 în Seria a II-a). Oțelul II Galați s-a desființat în această iarnă. Ca județ, Galațiul mai este reprezentat în Liga 3 și de Sporting Liești (locul 10 din 12 în Seria I).

Articol scris de Marian CĂ‚PĂ‚ȚÎNĂ‚

Pe aceeași temă