Singura formație arădeană din primele două eșaloane fotbalistice ale țării a demarat campania de achiziții cu doi fotbaliști de atac.
„De astăzi, Marco Enciu și Dan Gavrilescu sunt jucătorii Pâncotei. Au semnat contracte până în vară, cu posibilitate de prelungire în cazul în care își doresc continuitate”, a anunțat președintele Pavel Piroș.
Enciu (foto mic) are 26 de ani, este un veritabil vârf de atac și a mai evoluat pe scena eșalonului secund la ACU, ACS Poli Timișoara, Metalul Reșița și Farul Constanța. În turul campionatului, timișoreanul a reușit cinci goluri în contul „marinarilor”, însă a decis să vină aproape de casă și să pună umărul la salvarea de la retrogradare a „alb-negrilor”.
Gavrilescu (care a mai jucat la Gloria Bistrița și Șimleul Silvaniei) tocmai s-a despărțit de Olimpia Satu Mare, grupare cu care a promovat în eșalonul trei în vara anului 2013, dar la care a prins tot mai rar un loc în primul „unsprezece”.
La 27 de ani, mijlocașul ofensiv de bandă (foto principal) are destulă experiență competițională la acest nivel și ar putea fi un fotbalist important pentru Dan Cuedan.
Campania de achiziții a „șoimilor” continuă și în weekend. „Cred că luni, în ziua reunirii lotului, vom fi în măsură să vă anunțăm și celelalte două transfeuri. Este vorba despre un fundaș central și un mijlocaș defensiv, unul dintre ei fiind sub 21 de ani”, a adăugat Piroș, care vorbit și despre al patrulea „divorț” al iernii: „Atacantul Flavius Băd ne va părăsi. Rămâne de văzut sub ce formă, ori defintiv, ori împrumut la o formație din Liga a 3-a austriacă”.
Pâncotanii și-au programat prima ședință de pregătire a anului luni, de la 10,30, pe arena din Subcetate. Apoi, conducerea clubului intenționează să organizeze o conferință de presă în care să prezinte achizițiile iernii.
Sursa: Sport Arad