22 de jucători s-au prezentat luni pe arena Tehnomet din Timișoara pentru prima mișcare a anului sub comanda managerului Radu Suciu. Ocupanta locului 2 din D-Timiș, FC Ripensia, a avut și patru nume noi la reunire. Pe lângă Ungureanu, acontat încă de anul trecut, la roș-galbeni a sosit Adrian Zaluschi (foto mic 2), revenit după o accidentare groaznică, precum și doi jucători ale căror acte nu au fost rezolvate încă.
Pe lângă cele două nume cunoscute, fundașul Călin Toma (ex-Mama Mia) și atacantul Daniel Telecican (Sânnicolau Mare) au începute pregătirea de iarnă cu „Ripi”. Formația cu nume de legendă are un obiectiv clar, devansarea concitadinei ASU Poli și câștigarea campionatului pentru a urca apoi în C. Managerul Radu Suciu a recunoscut că echipa sa l-a dorit și pe Alex Baranyi, dar la fel ca alb-violeții, nu l-au putut convinge pe jucător să lase Ghiroda.
„Ne-am reunit cu gândul la promovare, acesta e până la urmă obiectivul. Rămâne să vedem dacă și putem. Au venit jucători noi, trei, dintre care unul singur are contract cu noi, sperăm să se rezolve. Mai e o discuție, nu știu în ce măsură se va finaliza, nu știu rezultatul la această oră. Baranyi e un capitol închis pentru noi, poate așa e mai bine pentru toată lumea, și pentru el și pentru Ghiroda… Programul e făcut. Campionatul e mult mai tare față de cum a fost în ultimii ani. Mai e Dumbrăvița, Orțișoara, Mașloc, Jimbolia va fi o echipă care se maturizează, Ghiroda e bună. Depinde cum va aborda fiecare perioada de iarnă. Sunt și alte echipe, care se mobilizează când e un meci cu miză. E important meciul cu ASU Poli, dar nu decisiv. Nu pot să mă pronunț dacă e mai tare sau mai slabă, nu ne aplecăm asupra acestui aspect. Ne concentrăm pe problemele noastre”, a declarat Radu Suciu, managerul lui FC Ripensia.
De la primul antrenament a lipsit Cărprinișan, care probabil se va lăsa de fotbal, în timp ce Florin Nohai e așteptat de mâine, după ce se pare că nu va mai pleca în Suedia.
VEZI o GALERIE FOTO de la reunire
Ghinescu, în Liga I?
Deși a fost considerat un capitol închis, Radu Suciu a oferit o informație interesantă. Mijlocașul stânga împrumutat de pe Aranca pe „Știința” și dorit de ripensiști în iarnă, ar fi urmărit chiar de grupări din Liga I. „Ghinescu am înțeles că e în vederile a două echipe din prima ligă, nu știu dacă e adevărat. Nu are gânduri să vină la noi. Noi am încercat, auzind că e dorit de echipe de Divizia A, că are varianta Italia, am încercat să-l păstrăm în zonă”, a precizat Suciu.
Timișorenii au efectuat luni primele alergări pe terenul propriu, rece, dar mult îmbunătățit, din zona Ciarda Roșie. Echipa roș-galbenă va pleca de vineri într-un stagiu centralizat la Valea lui Liman, apoi își va urma programul de amicale stabilit încă din luna decembrie.
VEZI ce au spus Zaluschi și Ungureanu după primul antrenament cu Ripensia