Gaz Metan îl testează pe cel mai bun jucător de la Vulturii Lugoj

Gaz Metan îl testează** pe cel mai bun jucător de la Vulturii Lugoj

Gaz Metan Mediaș nu a renunțat la ideea de a aduce un jucător din Timiș după ce în urmă cu aproape două sezoane a fost refuzat de un jucător din Liga a IV-a. După Carol Taub, acum la ASU Poli, medieșenii îl testează pe Flavius Vlădia, care s-a evidențiat în toamnă la Vulturii Lugoj în Liga a III-a.

Conform redesteptarea.ro, Vlădia (23 ani) se află în probe la echipa de Liga I de aproape o săptămână. Timișoreanul evoluează atât la închidere cât și în centrul defensivei și a avut evoluții foarte bune în turul campionatului Ligii a III-a. Locul 5 din clasament ocupat de lugojeni în seria a IV-a e în mare parte și meritul lui, el reușind să se treacă și pe lista marcatorilor. Conform aceleiași surse, dacă Flavius Emanuel Vlădia confirmă va trebui ca și conducerea clubului să-și dea acceptul pentru ca fotbalistul să meargă în cantonamentul din Turcia al celor de la Gaz Metan.

Carol Taub le-a dat cu flit

Ardelenii sunt pățiți cu un jucător din Timiș. În iarna lui 2013 fundașul stânga Carol Taub, atunci la Auto, a fost dorit de Gigi Mulțescu la Mediaș. Jucătorul a impresionat și trebuia să efectueze stagiul centralizat din Antalya cu Gaz Metan, dar a surprins pe toată lumea, a decis că nu poate sta departe de Timișoara. Interesant e că Vlădia a fost coleg cu Taub la formația din Freidorf.

Articol scris de Cornel BIHOLARI (Sport9.ro)

Pe aceeași temă