Abia întors din ultima călătorie din Portugalia, managerul sportiv al timișorenilor a spus că nu pune mare preț pe ordinea desfășurării jocurilor din Liga a II-a. După ce a aflat că ACS Poli va debuta la Mioveni în noul sezon Ion Timofte a precizat că-i era indiferent numele adversarului din prima rundă în condițiile în care alb-negrii trebuie să se impună în fiecare joc.
ACS Poli va întâlni pe CS Mioveni în prima etapă a Ligii a II-a. Jocul se va desfășura pe arena „Nicolae Dobrin” din Pitești, stadion pe care va mai juca o echipă din acest eșalon: Academica Argeș.
După tragerea la sorți a programului, Ion Timofte, managerul timișorenilor, a spus că ordinea în care vor fi întâlniți adversarii din B2 e mai puțin importantă. „E la fel ca și cum am fi jucat acasă cu Mioveni sau în deplasare la Vâlcea ori cu Reșița, e mai puțin important. Trebuie să le luăm pe rând pe toate oricum. Nu am acum prea multe date despre ei, dar ne vom lua informații. Echipa tehnică va lucra în acest sens”, a declarat Ion Timofte.
În sezonul promovării, alb-negrii nu au avut parte de succes în fața argeșenilor. În runda 3 Alex Petrovic a adus o remiză în extremis, scor 2-2, pe arena din Mioveni iar în retur s-a consemnat un fad 0-0. „Sperăm să-i batem acum”, a precizat „Tim”.
Fosta „Dacia” a fost preluată în această vară de Claudiu Niculescu și are în componență nume precum Cosmin Năstăsie, Alin Popa sau Roberto Ayza. Aici evoluează și fostul „leopard” Dragoș Dragalina. În sezonul trecut Mioveniul a încheiat play-out-ul pe locul 2 în B2.
Lentoarea braziliană, motivul întârzierii ultimelor transferuri
Ultimele achiziții ale timișorenilor, portughezul Sana Camara și brazilianul Pedro Henrique nu au fost încă înregimentați oficial. Cei doi jucători se pregătesc cu timișorenii de mai multă vreme iar motivul pentru care nu au semnat încă e legat de întârzierea sosirii actelor de la ultimele lor cluburi. În cazul lui Pedro Henrique transferul era să cadă din cauza presupusei accidentări grave la genunchi, care s-a dovedit a fi până la urmă o alarmă falsă iar atacantul a revenit săptămâna trecută sub comanda lui Dan Alexa.
„Așteptăm actele de la cluburile lor din Brazilia. Stăm pe capul lor în fiecare zi, în momentul în care le vom primi ei vor fi anunțați oficial”, a precizat Ion Timofte.
Pedro Henrique a evoluat ultima dată la Galicia, în timp ce Lassana Camara a jucat la Botafogo (Bahia), ambele cluburi sunt din eșaloanele inferioare din Brazilia.
Sursa: Sport9