După o vacanță de aproximativ o lună și jumătate, fotbaliștii de la Atletic Bradu s-au reunit, miercuri seară, pe stadionul de la Bradu. La prima ședință de pregătire au parÂtiÂcipat atît 17 jucători, cât și un nou anÂtrenor.
Este vorba de fostul mijlocaș al UÂniversității Craiova, Cornel Frăsineanu, care a mai pregătit echipa de la Bradu aÂcum două sezoane, când a reușit să proÂmoveze cu alb-verzii din divizia județeană în Liga a III-a. Atletic s-a despărțit în aÂceastă vară de patru jucători, care în seÂzonul precedent au fost oameni de bază în angrenajul echipei. Atacantul Marian Cîrstea și fundașul Silviu Pîslaru au fost îmÂprumutați la Urban Titu, iar Rădescu și Ștefănescu au fost cedați definitiv.
PreÂședintele clubului argeșean are ambiții mari în sezonul viitor: „Echipa va fi conÂdusă de pe bancă de Cornel FrăÂsiÂneanu. Acesta își va alege în scurt timp staff-ul cu care va lucra. Dacă va vrea, va intra și la joc. Obiectivul echipei va fi clasarea între primele cinci locuri, la finalul seÂzonului. BuÂgetul de care dispunem este la fel ca cel de anul trecut. Salariile vor fi de 8-9 miÂlioane de lei vechi, la care se aÂdauÂgă pachetul de prime”, ne-a declarat CrisÂtiÂnel Soare.
Negocieri cu Mărgăritescu
Oficialul grupării de la Bradu intenÂțioÂneaÂză să întărească echipa: „Vreau să aÂduc la echipă 4-5 jucători care au evoluat în ligile a doua și a treia. Caut un vârf de atac care să fie titular. Din discuțiile pe caÂre le-am avut cu Mărgăritescu, mi-a spus că vrea să rămână la Bradu. Am reușit să semnez cu Jenaru, care a confirmat așÂteptările”.
Două amicaluri fixate
Cristi Soare a stabilit și programul de pregătire al echipei: „Ne vom antrena pe plan local, iar după aceea vom intra o săptămână în cantonament. Am fixat și doÂuă meciuri de verificare, pe 9 și 14 auÂgust, cu Urban Titu. În afară de aÂcesÂtea, mai vreau să joc încă patru sau cinci până la înÂceÂperea campionatului. AdverÂsaÂrii îi vom staÂbili până săptămâna viitoaÂre”.
Cu Clinceniul, primul meci oficial
Primul meci oficial pentru Atletic Bradu va avea loc miercuri, de la ora 17.30, pe teÂreÂnul de la Bradu, când alb-verzii vor înÂtîlni în faza a doua a Cupei României eÂchiÂpa de Liga a treia Inter Clinceni. ConÂduÂcăÂtoÂrul clubului argeșean își dorește să ajunÂgă cît mai departe în această comÂpetiție: „Vreau să trecem de Clinceni și să aÂjunÂgem în fazelele superioare ale comÂpeÂtiției. Eu aș fi mulțumit dacă vom reuși să aducem la Bradu o echipă de Liga a doua. Dacă am reuși să aducem una de Liga I, ar fi ceva de vis. Trebuie să luăm lucrurile pas cu pas”.
Sursa: Curierul Zilei