FCM Baia Mare, set la zero cu Zalăul

Mihai Andries 24 Jul. 2014, 13:07 Pregătiri, amicale
FCM Baia Mare,** set la zero cu Zalăul

Dacă noul sezon din Liga a III-a ar începe în câteva zile, FC Zalău ar fi una dintre candidatele la retrogradare, având în vedere lotul subțire de care beneficiaza antrenorii în acest moment. Acest lucru s-a văzut în amicalul de miercuri dimineața, disputat pe Stadionul Municipal din Zalău.

Doar cu câteva transferuri mai importante, (Raul Stanciu și Dorin Vălimăreanu), Zalăul a arătat modest și încă o dată s-a văzut valoarea slabă a juniorilor sau a jucătorilor care în sezonul trecut au jucat la echipa secundă.

FC Zalău a fost învinsă la scor de tenis de colega de serie FCM Baia Mare, într-o partidă în care „alb-albaștrii” au pus destul de rar în pericol poarta maramureșenilor,cu excepția șuturilor lui Vălimăreanu sau Stanciu. Cea mai mare ocazie i-a aparținut lui Daniel Supuran, care după o respingere a portarul advers nu a reușit să înscrie din 5 metri!

La pauză tabela a arătat un avans doar de două goluri, însă diferența s-a mărit în partea secundă, când antrenorii Zalăului au rulat tot lotul, astfel că adversarii au mai marcat de patru ori în poarta grupării sălăjene.

Pentru FC Zalău au jucat și câțiva jucători veniți în probe, fostul portar de la Viitorul Zalău –  Szabo Laszlo, fundașul Cosmin Domuța de la Olimpia II Satu Mare și atacantul Flaviu Chișu, ultima dată la Unirea Jucu. Următorul amical al Zalăului va avea loc vineri, cu Sportul Șimleu.

VEZI O GALERIE FOTO DE LA FC ZALĂ‚U – FCM BAIA MARE 0-6

FC Zalău – FCM Baia Mare 0-6 (0-2)
Au marcat:  Duruș (12 – 11 m), Roatiș (33), Morar (60 și 70), Vasile Pop (73) și Răduneață (83)

FC Zalău: Cristian Man – Vlad Lung, Cosmin Domuța (Olimpia II Satu Mare), Cosmin Cosma, Gabriel Țiriac, Dorin Vălimăreanu,  Raul Stanciu, Alexandru Turcu, Daniel Supuran, Dan Olar și Flaviu Chișu (Unirea Jucu). Au mai jucat: Szabo Laszlo (fost portar la juniorii de la Viitorul Zalău) – Alexandru Pop jr, Mihai Brîndușe, Alexandru Flueraș, Marin Gliguță, Darius Varga și Rareș Ciaca. Antrenori: Călin Pop (principal) și Cristian Oros (secund)

FC Municipal Baia Mare: Cârlan – Duruș, Pașca, Urs, V. Gherman – R. Leonte, Bogman, Giurgiu, Roatiș – Lawal, Deac. Au mai jucat Bota (75, Iura) – Gherghel, Hodor, Urs (60, Pomean), Khadim – V. Pop, Vanca, Avădanei, Răduneață – Coman (65, Ardeleanu), Morar

 

Sursa: Sportul Sălăjean

Mihai Andries 24 Jul. 2014, 13:07 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă