Ganea: „N-am înțeles decizia antrenorului, dar o respect”

Marius ANGHEL 27 Jun. 2014, 17:10 Pregătiri, amicale
Ganea:**

Noul tehnician al CS Universitatea Craiova, Jerry Gane, a surprins la începutul săptămânii, când a anunțat lotul pe care se va baza în stagiul montan de la Dravograd (Slovenia), și nu prin aparițiile surprinzătoare ale lui Andrei Berceanu sau Jean Chera, ci prin jucătorii pe care i-a lăsat la vatră. Acasă au rămas Răzvan Patriche, Vukasin Tomic, Zoran Ljubinkovic, Tome Kitanovski și Cristi Ganea, jucători care au dus greul în partea a doua a campionatului.

Dacă Patriche a părăsit Bănia imediat după plecarea alb-albaștrilor în Slovenia, el având contractul expirat, ceilalți patru „renegați”, care au înțelegeri valabile cu CSU, se pregătesc sub comanda lui Daniel Mogoșanu, antrenorul echipei a doua, a cărei soartă se va decide foarte curând, existând premise de desființare.

Ieri-dimineață, pe terenul „Petre Deselnicu” din incinta Complexului Sportiv „Ion Oblemenco”, „Mogy” i-a alergat bine pe jucători în prima parte a ședinței de pregătire, apoi s-a trecut la un fotbal pe teren redus, la porți mici, patru la patru. În echipa „veteranilor” Tomic, Ljubinkovic, Kitanovski a intrat tânărul Irinel Chircan, de la echipa a doua, în timp ce Mogoșanu, care se află într-o formă fizică de invidiat, a fost căpitanul lui Cristi Ganea, Lucian Avram și Mădălin Ochișor, un junior care a cerut voie să se pregătească și el cu jucătorii Craiovei.

„Mădălin este un junior născut în 1995, crescut de Școala de Fotbal «Gică Popescu», și-a încercat norocul în Spania, unde locuiesc părinții, iar acum a cerut voie să se antreneze și el cu băieții rămași acasă. Nu se pune problema să rămână la noi, pentru că nu cred că o să mai avem echipa a doua, iar pentru prima nu se pune problema. O să-l îndrum spre FC Olt, ar putea fi o soluție în privința juniorilor pentru cei de la Slatina”, a declarat directorul de scouting al CSU, Gheorghiță Geolgău.

„Nu mă așteptam să nu prind lotul”

Unul dintre principalii marcatori ai CSU în Liga a II-a, cu cinci reușite, Cristi Ganea, de 22 de ani, a afirmat că nu a înțeles decizia lui Jerry Gane, dar că o respectă și că speră ca antrenorul craiovean să se răzgândească în privința sa.

„Ce mai e de zis? N-am înțeles decizia antrenorului, dar o respect. În campionatul trecut am făcut multe meciuri bune, au fost într-adevăr și jocuri mai slabe, dar nu mă așteptam să nu prind lotul. Nu sunt supărat… Eu și colegii mei ne antrenăm bine, pentru că, indiferent ce ne va rezerva viitorul, trebuie să fim în formă, dar sperăm să se răzgândească în ceea ce ne privește. Eu mai am trei ani contract cu CSU și vreau să se lămurească situația mea într-un fel cât mai rapid”, a spus Cristi Ganea.

Din Slovenia, Jerry Gane a afirmat, într-un scurt interviu acordat site-ului oficial al grupării alb-albastre, că nu crede în revenirea celor patru în lotul său: „Ei sunt la Craiova și se vor pregăti acolo în continuare. Eu am discutat cu conducerea și am luat decizia ca ei să nu facă parte din acest cantonament. Cei pe care i-am cooptat aduc un plus și e bine să se ia o decizie în legătură cu cei care au rămas la Craiova. Ljubinkovic e la final de contract, ceilalți au înțelegerile valabile. Trebuie discutat, din moment ce nu te bazezi pe ei în viitor. Cei pe care îi avem acum în lot sunt valoroși. E normal să apară plecări și veniri. Trebuie acceptate. Cei care au venit vor aduce un plus echipei și e posibil să mai apară doi sau trei”.

Astăzi, amical cu Vardar

Deși au trecut doar două zile de pregătiri din cantonamentul de la Dravograd, CS Universitatea Craiova este gata de primul test. Alb-albaștrii susțin astăzi, de la ora 18.00, primul joc amical din această perioadă precompetițională, adversari fiindu-le macedonenii de la Vardar Skopje, locul 5 în Prva Liga în sezonul trecut. Celelalte rivale ale CS Universitatea Craiova din cadrul stagiului din Slovenia sunt NK Celje (1 iulie), Slaven Belupo (3 iulie) și Olimpia Ljubliana (6 iulie).

„Încă din prima zi de pregătire la Craiova, băieții au răspuns bine, dar și aici, în Slovenia, și urmează primul joc amical din acest stagiu. Sunt foarte mulțumit pentru că am reușit să avem patru jocuri cu adversari tari. E o perioadă de acumulări, în care nu trebuie neglijată partea fizică. Totodată, lucrăm la omogenizarea echipei prin antrenamente. Au venit jucători noi, dar și cu ceilalți care au rămas, și care au obținut promovarea, vreau să creez un nucleu puternic”, a afirmat Jerry Gane, pentru site-ul clubului.

Sursa: Gazeta de Sud

Marius ANGHEL 27 Jun. 2014, 17:10 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă