Adrian Zamfir va ceda gratuit pachetul majoritar de acțiuni pe care îl deține la FC Rapid unui grup de patru suporteri, a anunțat, marți, într-o conferință de presă, președintele grupării giuleștene, Nicolae Manea.
„Domnul Zamfir a renunțat la toate funcțiile și vrea să cedeze gratuit acțiunile către un grup de suporteri. Avocații celor două părți s-au întâlnit și urmează să se finalizeze actele. Iar din momentul ăla oricine e dispus poate să ajute Rapidul. Sunt vreo patru suporteri care vor să preia acțiunile, iar la rândul lor le vor ceda mai departe către cine vrea să investească”, a afirmat Manea.
Acționarul majoritar al FC Rapid, Adrian Zamfir, a demisionat la 19 mai din funcția de administrator special și din cea de președinte al Consiliului de Administrație al clubului, la solicitarea conducerii tehnice și a jucătorilor.
Demisia lui Zamfir a venit la doar după zile după decizia Comisiei de Apel a Sistemului Național de licențiere din cadrul Federației Române de Fotbal care a respins dosarul FC Rapid privind acordarea licenței pentru ediția 2014-2015 a Ligii I.
Adrian Zamfir, care a preluat gratis gruparea FC Rapid la 8 iulie 2013 de la George Copos, a avut în ultimele șase luni mai multe tentative de a ceda pachetul de acțiuni al clubului giuleștean, însă toate au eșuat.
Clubul giuleștean, care activează în prezent în Liga a II-a, se află în procedura de insolvență din 7 decembrie 2012. Planul de reorganizare al FC Rapid, care se întinde pe o durată de trei ani, a fost confirmat de Tribunalul București. Următorul termen în dosarul de insolvență este 26 septembrie.
Articol scris de Marius ȚONE (Mediafax)