Orădenii și-au atins scopul pe malul Mureșului. Au luat punctele ce le permite să se gândească la un nou sezon de Liga a II-a, în timp ce UTA merge în purgatoriul eșalonului trei. „Ne doream să ne îndeplinim obiectivul și din punct de vedere matematic și-mi felicit jucătorii pentru victorie și pentru faptul că suntem salvați când mai este aproape o lună până la finalul campionatului. Urmează să dăm șanse fotbaliștilor care au evoluat mai puțin în acest sezon, dar asta nu înseamnă că nu vom aborda la fel de serios cele trei partide oficiale rămase de disputat. Îi doresc UTA-ei din tot sufletul să se regăsească și sper ca cei care decid destinele acestei echipe să nu o lase de izbeliște. UTA e un nume mare în fotbalul românesc”, consideră Alexandru Pelici.
Vorbind și despre desfășurarea confruntării cu „alb-roșii” comparativ și cu ceea ce a fost în disputa tur din play-out, antrenorul „roș-albaștrilor” a adăugat: „La Oradea, copiii Aradului au avut ocazii mari din două cornere, azi nu au mai fost situații clare pentru ei. Cred că am reușit să le bag în cap jucătorilor mei faptul că tinerii aceștia au crescut de la meci la meci, au evoluat din ce în ce mai bine și, prin urmare, i-am tratat mai serios decât acum o lună de zile. Și, chiar dacă am irosit destule șanse de a marca, nu ne-a fost foarte ușor, cel puțin până la golul doi”.
Teoretic, aspirațiile grupării de pe malul Crișului Repede ar trebui să crească din toamnă, însă Pelici nu e la curent cu acest lucru. „Nu sunt eu în măsură să schimb obiective la Oradea. Eu sunt doar antrenor. Dar, dacă cei din conducere își doresc mai mult și își doresc continuitate, eu sunt dispus să rămân la Oradea, fiindcă am avut liniște și condiții excelente de lucru”, a concluzionat tehnicianul.
Sursa: SportArad
Foto de Viorel MUSCĂ‚