Vandelannoite: „E o problemă de încredere în noi. Nu acesta este nivelul nostru”

Jason Vandelannoite, mijlocașul CS Universității, este printre preferații fanilor craioveni, care apreciază modul în care jucătorul transferat în această iarnă „pune osul”. O mare speranță a fotbalului belgian la un moment dat, Vandelannoite a trecut prin multe momente grele în carieră după ce a plecat de la Brugge, echipă pentru care a jucat în grupele Champions League la doar 18 ani. Acum, Jason speră să promoveze cu Craiova și încă visează să fie din nou selecționat la naționala Belgiei.

Interviul a fost realizat de revista Maxima Sport.

„Nu fructificăm ocaziile și luăm goluri pe greșeli prostești”

– Jason, te-am văzut destul de afectat după ultimele trei meciuri.
– Da, cred că e normal să fim cu toții supărați. După meciul de la Târgu Mureș era obligatoriu să ne luăm revanșa în fața suporterilor și să câștigăm cu Reșița și cu Vâlcea. După cel cu Reșița nici n-am dormit, cred c-am văzut rezumatul de cel puțin șapte ori, nu înțeleg cum am putut să pierdem.

– Și până la urmă ți-ai dat seama cum am pierdut acasă cu una dintre cele mai slabe echipe din play-off?
– Nu vreau să arăt cu degetul la unul sau la altul. Suntem cu toții vinovați, în primul rând pentru că nu am profitat de ocaziile pe care le-am avut. Ei au avut trei ocazii și au dat două goluri. Nici măcar nu le putem spune ocazii, pentru că a fost vorba de greșeli prostești ale noastre. Faptul că nu suntem eficienți în fața porții putem spune, într-adevăr, că e o problemă.

– Fanii nu sunt mulțumiți de joc, în primul rând. Inclusiv la multe dintre jocurile câștigate au fost dezamăgiți de cum v-ați prezentat.
– Îi înțeleg. Au pe undeva dreptate, am câștigat cu noroc în unele deplasări, la Slatina, de exemplu. Important este că mie mi se pare că avem calitatea necesară, drept dovadă că făceam jocuri mult mai bune la începutul returului. Nu spun că eram Barcelona, dar oricum, era altceva. În Antalya, când am semnat, eram foarte încântat, la amicale mi s-a părut că avem o superechipă. Cred că e o problemă de încredere în noi la ora actuală, poate și presiunea este prea mare pentru jucătorii mai tineri. Cu toții trebuie să înțeleagă că sunt niște fotbaliști buni și că nu acesta este nivelul nostru.

– Care sunt diferențele dintre Stângă și Balint?
– E întotdeauna greu să vorbești despre lucrurile astea. Balint mi se pare un antrenor bun și nu cred că este vina lui că avem această pasă mai proastă. El și Lau lucrează bine cu noi, ne dau încredere. Și cu Stângă aveam o relație foarte bună, vorbea mereu cu mine, dar asta și pentru că avea avantajul că vorbea olandeză, pentru mine e mai greu cu româna momentan.

„Am fotbalul în gene”

– Spune-ne un pic despre tine, cum ai început să joci fotbal?
– Eram foarte mic când am început, pentru că am un frate care este cu 14 ani mai mare care era fotbalist profesionist când eu eram copil. Și tata jucase la vremea lui, deci poți spune că mai toată lumea din familia mea a avut legătură cu fotbalul.
 
– Primele tale amintiri?
– De când eram foarte mic, adică? Hm, ciudată întrebare (râde). Păi, nu cred că-mi pot aminti ceva de dinainte de mingea de fotbal. Oricât de în spate m-aș duce, mă văd undeva în grădina din spatele casei, dând cu piciorul în minge. Cred că am fotbalul în gene sau ceva de genul ăsta.

– Te-ai gândit vreodată să faci altceva în afară de fotbal?
– Nu, înainte nu, dar bineînțeles că acum mă gândesc ce o să fac după, pentru că nu poți să joci fotbal până la 50 de ani. Am prieteni de succes, oameni care au pornit companii și alte lucruri de genul ăsta, dar nu prea mă atrage genul acesta de muncă, să-ți spun drept. E adevărat, nici stând acasă și dormind nu mă văd. Probabil o să aleg ceva care să-mi dea suficientă motivație și adrenalină, o să văd.

„De două ori am fost aproape să ajung în Anglia, dar de fiecare dată m-am accidentat”

– Cum ți-ai descrie cariera de până acum?
– Cu suișuri și coborâșuri. Am început la juniorii lui Brugge, unde am fost selecționat la prima echipă încă de la 17 ani. Când aveam 18 ani am jucat în grupele Champions League. Am prins ambele meciuri cu Bayern Munchen, am jucat 90 de minute în fiecare. Și ne-am descurcat binișor, am făcut 1-1 acasă și am luat bătaie cu 1-0 la Munchen. Din păcate, am mai fost în grupă și cu Juventus și am terminat pe locul 3, cu 7 puncte, înaintea lui Rapid Viena. Am stat la prima echipă a lui Brugge trei ani, după care, la 21, am plecat în Turcia, la Bursaspor.

– Erai totuși una dintre marile speranțe a lui Brugge, ai prins și 25 de meciuri ca titular. De ce ai plecat în Turcia?
– A fost o oportunitate bună, la Brugge se schimbase antrenorul și venise cu altă filosofie, nu mi-a dat la fel de multe șanse ca acela de dinainte, așa că am simțit că e momentul să plec. Fotbalul turcesc era atunci în plin avânt, din punctul meu de vedere peste cel belgian, plus că am plecat pe un salariu mult mai mare. Am stat un an la Bursa, cei de acolo mi-au propus prelungirea contractului, dar eu îmi doream mult să ajung în Anglia, eram în discuții avansate cu cei de la Sheffield United. Din păcate, în perioada de pregătire m-am accidentat grav la gleznă și cei de la Sheffield m-au trimis să fac recuperarea în Malta, mi-au spus că e bine pentru mine să joc acolo o perioadă, până îmi reintru în formă. Am jucat bine în Malta un an, apoi am avut de ales între a reveni la Sheffield sau a merge la Charlton, unde managerul Chris Powell mă dorea foarte mult. Am hotărât să merg la Charlton, m-am înțeles cu ei, dar sâmbătă trebuia să semnez contractul, iar vineri m-am accidentat din nou, de data asta și mai grav, și-am stat pe bară șase luni, așa că m-am întors în Malta, unde am mai jucat doi ani.

– Am citit în presa din Malta că erai considerat cel mai talentat jucător din campionatul lor, dar aveai probleme în afara terenului. Chiar antrenorul tău, Mark Miller, cel cu care ai plecat de la Hibernians la La Valletta, te-a suspendat din cauza acestor probleme.
– Da, am avut ceva probleme acolo, eu eram foarte apropiat de vicepreședintele echipei și pe antrenor îl deranja asta, așa că am avut o ceartă foarte aprinsă în care s-au spus multe cuvinte grele. Asta se întâmpla anul trecut, în decembrie. Un alt motiv pentru care aveam o relație mai tensionată cu antrenorul este că pe 31 decembrie mi se termina contractul și nu semnasem încă prelungirea, de aceea a decis să nu mă mai bage în echipă până când semnez. Vicepreședintele chiar a insistat mult să rămân, dar, să-ți spun sincer, mă cam săturasem de Malta și eram hotărât să plec, așa că iată-mă aici.

„Cei de la Craiova m-au convins să vin spunându-mi că în cel mult trei ani vor să fie în Champions League”

– Cine te-a adus aici, mai exact?
– Impresarul meu se știa cu Lau (n.r. – Laurens Ebben, preparatorul fizic olandez al clubului) și după o discuție telefonică am hotărât să vin aici. Mai aveam și alte opțiuni, una chiar din prima ligă în Olanda, dar am decis că pentru mine este bine la momentul actual s-o iau cu o echipă aflată în plină ascensiune, cum e Craiova, unde să apuc să mă afirm. Când am vorbit cu cei de aici am fost impresionat, mi-au spus că în cel mult trei ani țintesc Champions League, așa că mi s-a părut o provocare excelentă.

– Ai venit cu ceva kilograme în plus la Craiova. Cât ai slăbit din iarnă și până acum?
– Când am venit aici aveam 88, am pierdut rapid 5 sau 6 kilograme, în cantonament, dar testele au arătat că am pierdut și masă musculară, așa că am făcut un program mai echilibrat cu Dennis (n.r. – Dennis Maier, nutriționistul clubului) și acum sunt la greutatea ideală, 83 de kilograme. 83,7, ca să fiu mai exact (râde).

– Ești unul dintre preferatii fanilor. De ce crezi că s-a întâmplat asta?
– Sunt surprins să aud asta, de obicei oamenii de atac sunt mai pe placul suporterilor. Pe mine poate că mă apreciază pentru că sunt un om de echipă, muncesc pentru grup. Ă‚sta este singurul meu scop.

– Speri să continui aici?
– Contractul meu se termină la sfârșitul acestui sezon, cu opțiune de prelungire pe încă doi ani. Momentan sunt puțin dezamăgit, credeam că voi veni la Craiova și vom câștiga multe meciuri, mă și vedeam campion cu multe etape înainte de terminarea campionatului. Sezonul însă nu s-a terminat, cred că încă suntem, alături de Târgu Mureș, mari favoriți la promovare.

– Ce știai despre România și Craiova înainte să vii aici?
– Foarte puține. Când s-a pus problema să vin la Craiova am căutat însă pe YouTube și am văzut că aici sunt niște fani senzaționali, iar lucrul ăsta a fost decisiv atunci când am făcut alegerea.

– Orașul îți place?
– Da, chiar da. Este un oraș fără multe distracții, iar eu nu sunt genul căruia să-i placă să iasă în diverse locuri, sunt mereu acasă, îmi iubesc canapeaua și televizorul. Dar și în oraș am descoperit câteva localuri liniștite unde te poți relaxa și bea o cafea.

– Eterna întrebare: ce cuvinte ai învățat în românește?
– Bineînțeles, pe cele urâte, plus numărat până la 20 și alte lucruri necesare pe teren. Dar încerc să învăț mai bine, colegii mă ajută mereu și deseori devine amuzant.

– Cu cine te înțelegi cel mai bine din echipă?
– E cumva natural să fiu mai apropiat de străini, dar și cu românii mă înțeleg foarte bine. De exemplu, cu Ena (n.r. – Enache Cîju) ieșim des să mâncăm sau să bem o cafea, pentru că și stăm foarte aproape unul de celălalt.

– Ce relație ai cu fanii?
– Pentru că am văzut că sunt chiar mulți, mi-am făcut și o pagină de Facebok special pentru ei (n.r. – Jason Lee Vandelannoite este profilul lui Jason) și interacționez cât pot cu cei care își doresc asta. Cred că este sănătos pentru club ca între jucători și suporteri să fie o legătură, suporterii să știe mereu despre jucători, să fie transparență.

– Un mesaj pentru fani?
– Nu vă pierdeți încrederea în noi! Înțelegem că nu sunteți mulțumiți de cum jucăm momentan, dar avem nevoie de voi în continuare. Nimic nu s-a pierdut încă, vom lupta pentru voi!