Balint: „Reșița este o echipă sârguincioasă, care ne poate pune probleme”

Cosmin STAICU, Marius ANGHEL 06 May. 2014, 15:23 Seria 2

Eșecul de la Târgu Mureș, scor 1-4, a lăsat sechele echipei din Bănie, Gabi Balint încercând să-și motiveze elevii pentru a relua seria victoriilor. 

„Șirul de opt victorii a fost dărâmat cu o înfrângere rușinoasă. Am pierdut pe mâna noastră, pe greșelile individuale care ne-au spulberat și moralul. Probabil că ASA este o echipă mai bună decât noi dacă ne-a bătut de două ori. Daniel Stanciu aștepta de mult ocazia aceasta, să ne ironizeze, îl las să se simtă bine, asta este, acum e sus și trăiește momentul, dar în fotbal se poate întoarce roata. I-am văzut pe băieți motivați la antrenamente, mi-au dat senzația că au trecut peste eșecul de la Mureș și asta mă bucură foarte mult” a spus Gabi Balint.

Gabi Balint se așteaptă la un meci precum cel cu Bistrița, adversarul fiind unul bine organizat în defensivă: „Reșița este o echipă sârguincioiasă, disciplinată, care poate pune probleme, dar noi trebuie să dăm totul pentru victorie. Toate echipele joacă serios cu noi, dau totul ca să ne învingă. Faptul că ne luptăm acolo sus face ca celelalte echipe să fie agresive. Ne-am supărat fanii cu acest eșec și trebuie să ne luăm revanșa. Aștept să văd o echipă motivată pentru că urmează șapte meciuri grele. Probabil că promovarea se va juca până în ultima etapă”.

Balint nu va conta în meciul cu Reșița pe Adrian Ionescu, mijlocașul acuzând o accidentare la genunchi.

Chestionat în privința campaniei de achiziții, antrenorul oltenilor a afirmat: „În privința transferurilor, Mateiu de la FC Brașov și cei doi de la Iași, Avrămia și Herghelegiu, sunt singurele certitudini. Nu ne-am făcut încă o strategie de transferuri, acum suntem concentrați pe meciurile care urmează, în special pe cel cu Reșița”.

Grigore: „Obiectivul nostru este să promovăm, nu să batem ASA”

Directorul general Felix Grigore a adăugat: „Am pierdut de două ori cu ASA și i-am bătut o dată, fiindcă egalul smuls de ei în tur a fost printr-un penalty inventat. Ne-am fi gândit și noi să-i lăsăm pe jos dacă i-ar fi lăsat și Guardiola pe jucătorii lui Bayern Munchen după ce au pierdut cu Real. Fotbalul e făcut pe momente, iar sâmbătă a fost momentul colegilor noștri de la Târgu Mureș. Asta este, obiectivul nostru este să promovăm, nu să batem ASA.”

Directorul executiv al Universității e convins că echipa își va atinge obiectivul la final de sezon, cu toate că în urma înfrângerii de sâmbătă a ajuns pe locul doi, deși atunci când s-a terminat campionatul avea un avans de 15 puncte față de actualul lider.

„Situația de acum îmi aduce aminte de o chestiune amuzantă. Mă întreba fetița mea de 15 ani, care se pricepe mai bine la matematică decât la fotbal, cum se face că acum două săptămâni aveam 15 puncte avans față de Târgu Mureș și acum au ei unul în față. I-am spus că ei câștigă punctele precum crește Făt Frumos în basme. Regulamentul i-a ajutat să se apropie de Universitatea de parcă ar fi câștigat puncte într-un meci cât câștigă alții în șase”, a spus Felix Grigore.

Articol scris de Cosmin STAICU
Foto: CS Universitatea Craiova

Cosmin STAICU, Marius ANGHEL 06 May. 2014, 15:23 Seria 2
Pe aceeași temă