FRF a completat locurile vacante rămase în noua ediție a Ligii 3, însă menține suspansul în a anunța echipele care vor lua startul în competiție. „Nu știu, n-am fixat o dată”

Marius ANGHEL 29 Jul. 2019, 15:53 Stiri
FRF a completat locurile vacante rămase în noua ediție a Ligii 3, însă menține suspansul în a anunța echipele care vor lua startul în competiție.**

Termenul limită de depunere a cererii de înscriere în noul sezon al Ligii 3, ediția 2019-2020, s-a încheiat pe 15 iulie, iar pe 18 iulie, ora 17:00, s-a finalizat și prelungirea decisă de Comitetul de Urgență al FRF din 16 iulie pentru echipele care au întâmpinat probleme în a-și achitare garanția financiară de 20.000 de lei obligatorie pentru a lua startul în competiție. A trecut, astfel, mai bine de o săptămână de la acel al doilea termen limită, însă Federația Română de Fotbal nu a anunțat nici până acum cluburile care vor lua startul în noua ediție și spune, prin managerul Departamentului Competiții, Felix Grigore, că nu a fixat o dată la care să se facă publice echipele și componența seriilor. Noul sezon începe în mai puțin de o lună.

Că procesul de înscriere și, apoi, invitare de către FRF a echipelor retrogradate pentru ocuparea locurilor rămase vacante în noul sezon s-a încheiat e dovedit de decizia luată de Comiterul de Urgență al FRF din 25 iulie. Răzvan Burleanu (președinte FRF), Gino Iorgulescu (prim-vicepreședinte FRF) și Octavian Goga (vicepreședinte FRF) au hotărât să aprobe „referatul Managerului Direcției Competiții a FRF cu privire la completarea locurilor vacante din cadrul Ligii 3, ediția 2019/2020, rămase ca urmare a neînscrierii în competiție a 3 cluburi care dețineau dreptul de participare în campionatul național Liga 3, cu următoarele cluburi: ACS FC AGRICOLA BORCEA, LPS CETATE DEVA și CS ATLETIC BRADU (actual ACS VEDIȚA COLONEȘTI M.S.)”.

Astfel, cu Agricola Borcea, LPS Cetate Deva și Atletic Bradu reprimite în campionat după ce în ediția recent încheiată au retrogradat, cele 80 de cluburi care vor lua startul în noul sezon al Ligii 3 sunt cunoscute de FRF. Dacă nu sunt alte probleme, și nu ar trebui să fie, FRF ar fi trebuit să anunțe deja echipele, așa cum a procedat în cazul Ligii 2.

Felix Grigore, managerul Departamentului Competiții, spune că nu știe când vor fi alcătuite cele cinci serii și preferă să nu se „hazardeze” în a spune o dată la care le vor face publice. „Anul trecut, nu mai țin minte, seriile s-au aprobat cu o săptămână înainte, cu zece zile înainte. N-aș putea să apreciez când vor fi anunțate seriile. M-aș hazarda să spun o dată. Nu știu, nu-mi dau seama. N-am fixat-o”, a spus federalul pentru Liga2.ProSport.ro.

Până la startul noului sezon a rămas mai puțin de o lună. Ediția 2019/2020 începe pe 23 august.

Tot 5 serii a câte 16 echipe

Noul sezon al Ligii 3, ediția 2019/2020, va fi format tot din 5 serii a câte 16 echipe. Vor promova în Liga 2 echipele aflate pe locul 1 în fiecare dintre cele cinci serii la finalul sezonului și vor retrograda un număr de 21 de echipe, astfel: 20 de echipe, respectiv ocupantele locurilor 16, 15, 14 și 13 din fiecare serie a Ligii 3, și o echipă, cea mai slab clasată de pe locul 12 din toate cele cinci serii. Pentru stabilirea acestei echipe se vor avea în vedere doar rezultatele înregistrate de aceasta doar cu echipele de pe locurile 1-11 din seria în care a evoluat.

Returul începe și se termină mai târziu. Turul e asemănător

Campionatul Ligii 3 urmează să înceapă pe 23 august 2019 și să se încheie pe 30 mai 2020, cu o săptămână mai târziu față de ediția recent încheiată. Schimbarea vine de la faptul că returul va începe cu o săptămână mai târziu, acum pe 7 martie 2020, față de 2 martie 2019, cum a fost în campionatul trecut.

Prima parte a sezonului, care are loc în acest an, 2019, se desfășoară până pe 30 noiembrie, atunci când are loc etapa a 15-a. Partea a doua a sezonului debutează pe 7 martie 2020, cu etapa a 16-a, și se încheie în jurul datei de 30 mai 2020, odată cu disputarea etapei a 30-a. În această perioadă, în retur, sunt programate și două intermediare, pe 8 aprilie (etapa 21) și 6 mai (etapa 26).

Iată calendarul campionatului Ligii 3, ediția 2019-2020:

TURUL CAMPIONATULUI

Etapa 1 – 24 august 2019
Etapa a 2-a – 31 august 2019
Etapa a 3-a – 07 septembrie 2019
Etapa a 4-a – 14 septembrie 2019
Etapa a 5-a – 21 septembrie 2019
Etapa a 6-a – 28 septembrie 2019
Etapa a 7-a – 05 octombrie 2019
Etapa a 8-a – 12 octombrie 2019
Etapa a 9-a – 19 octombrie 2019
Etapa a 10-a – 26 octombrie 2019
Etapa a 11-a – 02 noiembrie 2019
Etapa a 12-a – 09 noiembrie 2019
Etapa a 13-a – 16 noiembrie 2019
Etapa a 14-a – 23 noiembrie 2019
Etapa a 15-a – 30 noiembrie 2019

RETURUL CAMPIONATULUI

Etapa a 16-a – 07 martie 2020
Etapa a 17-a – 14 mart:e 2020
Etapa a 18-a – 21 martie 2020
Etapa a 19-a – 28 martie 2020
Etapa a 20-a – 04 aprilie 2020
Etapa a 21-a – 08 aprilie 2020 (intermediară)
Etapa a 22-a – 11 aprilie 2020
Etapa a 23-a – 17 aprilie 2020
Etapa a 24-a – 25 aprilie 2020
Etapa a 25-a – 02 mai 2020
Etapa a 26-a – 06 mai 2020 (intermediară)
Etapa a 27-a – 09 mai 2020
Etapa a 28-a – 16 mai 2020
Etapa a 29-a – 23 mai 2020
Etapa a 30-a – 30 mai 2020

Articol scris de Marius ANGHEL

Marius ANGHEL 29 Jul. 2019, 15:53 Stiri
Pe aceeași temă