Incidentele din timpul meciului de la Clinceni au fost sancționate de către Comisia de Disciplină a FRF, care a decis suspendarea Peluzei Nord, locul în care galeria Rapidului stă în mod obișnuit la meciurile jucate pe arena din Giulești.
Având peluza închisă la meciul de sâmbătă cu ACS Berceni, componenții galeriei rapidiste își vor susține favoriții ocupând locuri la Tribuna a II-a. Lucrul acesta le va aminti fanilor giuleșteni de perioada premergătoare lui 1996, anul în care s-a construit peluza ce a întregit „Potcoava Giuleștiului”.
Rapid va juca sâmbătă, de la ora 18:00, al treilea meci din play-off-ul de promovare, împotriva celor de la ACS Berceni. Bucureștenii sunt pe locul trei în clasamentul Seriei I, iar ilfovenii pe locul cinci.
Articol scris de Ovidiu Dumitrescu