Lucrurile păreau că se vor liniști la Rapid, după ce jucătorii, staff-ul tehnic și angajații de la Pro Rapid au fost de acord cu plata eșalonată a datoriilor. Însă, fostul internațional Paul Codrea (33 de ani) a cerut ca Rapid să nu primească licența pentru sezonul viitor.
Acesta a trimis o hârtie la Departamentul de Licențiere din cadrul FRF, prin care îi cere lui Viorel Duru să nu acorde licența clubului giuleștean. Codrea a specificat în hârtia pe care a trimis-o la FRF faptul că nu a fost înscris la masa credală cu toată suma pe care trebuia să o primească de la gruparea feroviară. Antrenorul timișorean susține că ar fi trebuit să încaseze 94,260 de euro plus 3.000 de lei cheltuieli de judecată.
Codrea este unul dintre foștii jucători rapidiști care nu a fost niciodată de acord cu decizia pe care a luat-o George Copos în decembrie 2012, de a cere insolvența clubului Rapid.
„Cred că această hârtie de care vorbiți a fost depusă de avocatul meu. Nu pot eu să-mi dau cu părerea despre ce se întâmplă la Rapid, pentru că sunt oameni acolo care vorbesc, precum Moldovan sau Sandu Tăbârcă. Ei vor să facă bine, dar dau semnale că nu mai pot, asta pentru că nimeni nu-i ajută. Nu e tocmai ok ce se întâmplă acolo. Chiar sunt eu singurul obstacol? Acum a trecut și planul de reorganizare, însă nu s-a înghesuit nimeni să investească. Toată lumea speră să vină cineva, dar nu face nimic și așteaptă să cadă o minune din cer. Consider că drepturile mele au fost încălcate, de aceea încerc să mi le apăr. Eu nu sunt „Gică-contra”, împotriva tuturor. Încerc doar să-mi apăr drepturile, atâta tot”, a declarat Paul Codrea pentru ProSport.
Administratorul judiciar, Cristina Andronache, a trimis o hârtie la Departamentul de Licențiere prin care a arătat că cererea lui Paul Codrea este nefondată. Astfel, sunt șanse minime ca Viorel Duru să accepte plângerea fostului internațional.
Articol scris de Victor STOICESCU
Foto de Laurențiu MICH