Giurcă: „Nu ne-am gândit ce adversar ne-am dori în prima etapă, toate echipele sunt bune”

Marius ANGHEL 08 Apr. 2014, 17:59 Seria 2
Giurcă:**

Fundașul stânga al celor de la FC Olt Slatina, Daniel Giurcă, se așteaptă la meciuri tari în play-off, însă este încrezător într-un parcurs bun. Divizionara secundă slătineană și-a asigurat prezența în zona superioară a clasamentului, după victoria din deplasare cu UTA Arad.

Titular în acest retur de sezon, fundașul stânga al celor de la FC Olt Slatina, Daniel Giurcă, spune că echipa a crezut tot timpul în atingerea obiectivului, calificarea în play-off.

„Nu este o surpriză, asta ne-am dorit din vară, am crezut tot timpul că ne realizăm obiectivul, iar acum l-am atins. Am reușit să câștigăm la UTA, iar cu ajutorul celorlalte rezultate nu mai depindem de ultimul meci. Suntem bucuroși că am ajuns unde ne-am propus”, a declarat fundașul stânga al celor de la FC Olt Slatina, Daniel Giurcă.

„Sperăm să facem o figură frumoasă”

Fundașul stânga al celor de la FC Olt Slatina, Daniel Giurcă, spune că nu contează adversara din prima etapă a play-off-ului, fiind de părere că toate echipele sunt puternice. Jucătorul de bandă este încrezător într-un parcurs bun, chiar dacă meciurile vor fi foarte grele.

„Sperăm să facem o figură frumoasă. Nu ne-am gândit ce adversar ne-am dori în prima etapă a play-off-ului, toate echipele sunt bune. Au fost meciuri grele și până acum, de acum încolo va fi mult mai greu, pentru că se vor întâlni cele mai bune echipe”, a mai spus jucătorul de bandă stânga al grupării slătinene, Daniel Giurcă.

În ultima etapă din cadrul sezonului regulat, FC Olt Slatina va primi vizita celor de la FC Bihor, echipă ce va evolua în play-out. Meciul se va disputa, sâmbătă, cu începere de la ora 11.00, pe Stadionul „1 Mai”.

Cu 33 de puncte, divizionara secundă slătineană are asigurat locul în play-off, iar întâlnirea cu formația orădeană este lipsită de miză.

Sursa: Gazeta nouă

Marius ANGHEL 08 Apr. 2014, 17:59 Seria 2
Pe aceeași temă