Întrucât Craiova lui Mititelu s-a retras din campionatul Seriei a II-a a Ligii secunde din cauza problemelor financiare, portarul Andrei Preda a decis să revină la Suceava. „Gogoașă” s-a antrenat ieri din nou sub comanda lui Bogdan Tudoreanu, însă nu se pune problema să fie folosit în campionat, deoarece are de ispășit o suspendare record, de 16 etape, pe care a primit-o din partea FRF ca urmare a incidentelor de la partida cu CSU Craiova.
Andrei Preda (24 de ani) a avut la vestiare, înainte de dispută, un conflict cu mijlocașul Mihăiță Pleșan, dar și cu Silvian Cristescu, team-managerul clubului finanțat de Primăria Craiovei.
„Îmi pare rău de ce s-a întâmplat cu Știința, eu aș fi vrut să jucăm în continuare. Mi-aș fi dorit să fiu alături de coechipierii de la Universitatea și de suporteri. Sper din tot sufletul ca din vară echipa să-și reia activitatea”, a declarat „Gogoașă” la plecarea din Craiova și a dezvăluit motivul revenirii la Suceava: „Fac antrenamente până la vară. Mă bucur că mă întorc lângă Semeghin, Bălan, Velescu și Sava, am stat atâta timp împreună la echipă cu ei și sunt niște băieți minunați. Vreau să mulțumesc conducerii că mi-a întins o mână de ajutor și a acceptat să mă pregătesc aici. Sper și îmi doresc ca echipa să se salveze de la retrogadare.”
Andrei Preda este fost membru al galeriei echipei oltene, având tatuat pe corp versurile imnului Universității Craiova, „Cântec pentru Oltenia”.
Articol scris de Gabriel TODERAȘCU