În timp ce echipa „FC U” Craiova, liderul detașat al Seriei a 4-a a Ligii 3, se află în cantonament în Turcia și e invincibilă în cele șase meciuri amicale desfășurate până acum, în țară, suporterii devotați ai acestei formații se pregătesc de o acțiune care să impresioneze din nou lumea fotbalului.
Andrei Preda, fost fotbalist, acum unul dintre liderii Peluzei Sud 1997, a anunțat că galeria care susține în Craiova doar echipa U Craiova 1948 SA va fi prezentă pe „Ion Oblemenco”, la data de 31 martie, la partida România U21 – Danemarca U21.
„În timpul lung scurs de la construcția noului stadion am intrat în casa noastră de trei ori. Ultima dată am făcut spectacol când Știința a jucat cu Universitatea Cluj (n.r. – în 16-imile Cupei României). Cu ochii în lacrimi am intrat a doua oară atunci când l-am condus pe ultimul drum pe Ilie Balaci. Prima data pe noul stadion am fost la meciul cu Suedia. Chestia aia fascinantă pe care spectatorii au văzut-o în partea dreapta a ecranului se numește Peluza Sud.
Vom repeta figura la meciul naționalei mici. Vom fi acolo pentru tricolor.
Știm că vom fi ignorați de comentatori, de presă, de cameramani. Noi nu mergem acolo pentru ei. Noi mergem acolo pentru copiii de la care așteptăm să-și dea viața pe teren pentru România. Noi mergem acolo pentru că acolo este casa noastră.
Pentru cei care ați ratat meciul cu Suedia sau înfruntarea din cupă a Universității Craiova cu U Cluj, aceasta este a treia ocazie să vedeți „Ion Oblemenco” așa cum era în vremea în care sufletul și crezul suporterilor nu era subiect de tranzacții juridice în tribunale”, a spus Andrei Preda.
Partida România U21 – Danemarca U21 se va disputa pe 31 martie 2020, la Craiova, pe stadionul „Ion Oblemenco”. Ora de începere a meciului nu a fost încă stabilită. Întâlnirea cu liderul grupei 8 reprezintă și debutul lui Adrian Mutu pe banca tehnică a selecționatei Under 21. De asemenea, va fi pentru prima oară când tinerii tricolori vor evolua pe noul stadion din Craiova.
Naționala U21 a României ocupă locul secund în grupa 8 a preliminariilor pentru EURO 2021, unde lider este chiar Danemarcat, cu cinci puncte în fața tricolorilor. În grupă mai sunt Finlanda, Ucraina, Irlanda de Nord și Malta.
Articol scris de Daniel VLAD
Foto: Remus BADEA / Mediafax Foto