Cel desemnat să pregătească echipa pentru meciul de sâmbătă, cu UTA, este preparatorul fizic olandez Laurens Ebben. Acesta s-a declarat afectat de plecarea prietenului Ovidiu Stângă, dar a precizat că-și va respecta contractul cu CSU.
„Sunt trist că a plecat Ovidiu, el m-a adus aici, aveam o relație foarte bună, este o persoană fantastică, un antrenor bun și devenisem prieteni. Nu voi pleca însă, am de gând să-mi respect contractul, cu condiția să-și dorească această colaborare și clubul. Voi pregăti meciul cu UTA pornind de la strategia lui Stângă, fiindcă nu putem schimba ceva în scurt timp și vorbim de același lot de jucători. Fotbalul nu este atât de complex, este mai simplu decât credeți. În Olanda nu contează că ești antrenor principal, secund sau preparator fizic, toți cunosc la fel de bine echipa și problemele ei, așa că nu voi avea probleme să pregătesc meciul cu UTA. Nu mă voi concentra pe adversar, ci pe echipa noastră, care are valoare și poate să câștige” a spus olandezul Laurens Ebben.
Geolgău: „La începutul săptămânii viitoare vom anunța noul antrenor”
Acesta este susținut și de căpitanul echipei, Mihăiță Pleșan, dar și de directorul general Ion Geolgău. „Nu este treaba mea să aleg antrenorul, eu îl susțin pe cel care este numit, iar acum sunt alături de Laurens Ebben. La fotbal de obicei răspunde antrenorul pentru rezultate, fiindcă e greu să schimbi un lot întreg. Suntem mobilizați să facem un meci bun la Arad, să ștergem seria neagră din ultima vreme și să demonstrăm că merităm să fim pe primul loc. Patronul ne-a băgat în ședință, și-a exprimat nemulțumirile și are dreptate, dar șansele nu sunt compromise, putem îndeplini obiectivul” a declarat Pleșan.
„Suntem în club mai mulți foști fotbaliști ai Craiovei care avem și carnete de antrenori, dar Ebben era cel mai potrivit să conducă echipa la Arad, fiindcă el și Silvică Lung au fost în permanență lângă echipă și cunosc toate problemele ei. Stângă a fost adus să stea mulți ani pe bancă, dar a venit o perioadă mai dificilă, rezultatele nu au fost cele așteptate, iar antrenorul nu era mulțumit de jucători. La începutul săptămânii viitoare vom anunța noul antrenor, până atunci nu comentez nimic despre variantele vahiculate de presă. Eu nu am discutat cu Napoli, pentru că nu sunt eu cel care negociază pentru aducerea noului antrenor. Cu Ilie Balaci am discutat, dar nu despre echipă, ci despre vinul de Segarcea” a declarat Geolgău.
CS Universitatea a efectuat joi dimineața ultimul antrenament înaintea plecării spre Arad. Dacian Varga s-a antrenat în continuare separat, dar a revenit la programul normal Silviu Izvoranu.
CSU semnează petiția pentru Gică Popescu
Directorul general Gheorghiță Geolgău și căpitanul Mihăiță Pleșan s-au arătat solidari cu fostul internațional Gică Popescu. Întrebat dacă va semna petiția pentru grațierea lui Gică Popescu, Mihăiță Pleșan a spus: „Ar fi culmea să nu o semnez. La Mondialul din America, când aveam 10 ani, numai de Hagi și Gică Popescu auzeam. Stăteam noaptea târziu să-i urmărim. Ei au adus glorie României. Tot vestiarul va semna petiția”.
Directorul general Geolgău a adăugat: „Pe Gică Popescu l-am văzut cum crește, cum își ia zborul de la noi de la club. Am văzut saltul făcut la PSV Eindhoven, Tottenham, Barcelona, apoi Galata. Dacă primea până în trei ani era cu suspendare, din câte mă pricep. Am hotărât să semnăm această petiție, și va ajunge și la băieți. Asta e viața, când te aștepți mai puțin, se petrec astfel de lucruri neplăcute”.
Articol scris de Cosmin STAICU