Nedelcu: „„Îi anunțăm pe cei de la Clinceni că vom filma meciul””

Mihai Andries 08 Mar. 2014, 06:28 Campionat
Nedelcu:**

FC Farul susține astăzi, de la ora 11.00, pe teren propriu, partida din etapa a 18-a a Ligii a 2-a (a doua rundă din 2014), întâlnind FC Clinceni. „Marinarii” ocupă locul opt în clasament, cu 16 puncte, și vin după un egal (1-1) la Brăila, unde au condus până în ultimele minute, fiind egalați din penalty. Oaspeții se află pe patru, cu 25 de puncte, iar antrenorul Farului, Ștefan Nanu, spune că alcătuiesc o echipă periculoasă.

„FC Clinceni are jucători valoroși, cu experiență la Liga 1. Au obiectiv promovarea, de aceea vom avea un meci greu. Însă, dacă băieții respectă ce am exersat la antrenament și evoluează cu ambiție, putem câștiga”, a arătat Nanu. Farul nu va putea folosi doi jucători, mijlocașul Ionuț Florea II (eliminat la Brăila) și fundașul Florin Buzea (suspendat). Primul a primit o etapă de suspendare și 530 de lei amendă în urma meciului din runda trecută. În schimb, Giani Nedelcu, patronul FC Farul, a anunțat perfectarea transferului fundașului stânga Daniel Barna (28 de ani), ultima dată la echipa de Liga 1 Ceahlăul Piatra Neamț. Jucătorul a fost legitimat ieri. Totodată, Nedelcu a spus că Farul va mai transfera doi jucători în perioada următoare, un mijlocaș și un atacant.

„Așteptăm să devină jucători liberi și îi vom achiziționa. Mijlocașul vine de la Liga 1, iar celălalt jucător de la Liga a 2-a”, a spus Nedelcu. Acesta speră ca echipa constănțeană să nu se mai confrunte, astăzi, cu problemele din tur, când FC Clinceni s-a impus cu 3-0. Nedelcu a fost nemulțumit atunci de prestația Farului, dar a acuzat și arbitrajul, și faptul că clubul gazdă nu a permis ca meciul să fie filmat. „Sperăm să avem parte de arbitri corecți. Îi anunț pe cei de la FC Clinceni că acum putem înregistra partida”, a mai spus șeful Farului.
Restul meciurilor din etapă se dispută tot astăzi, după programul: de la ora 11.00 – Unirea Slobozia – CSM Iași, Rapid CFR Suceava – Gloria Buzău, Dunărea Galați – ACS Berceni; de la ora 16.45 – Rapid București – CF Brăila. SC Bacău și Unirea Tărlungeni au rundă liberă. Clasament: 1. Rapid – 31p, 2. Iași – 28p, 3. Slobozia – 28p, 4. Clinceni – 25p, 5. Berceni – 25p, 6. Buzău – 18p, 7. Bacău – 18p, 8. Farul – 16p, 9. Tărlungeni – 15p, 10. Brăila – 15p, 11. Suceava – 11p, 12. Galați – 6p.

Sursa: Ziua Constanța

Mihai Andries 08 Mar. 2014, 06:28 Campionat
Pe aceeași temă