Sport Club Bacău a organizat o conferință de presă cu două zile înainte de meciul de pe teren propriu, cu Rapid București. Alături de antrenorul Viorel Tănase au participat nu mai puțin de patru dintre componenții formației băcăuane: Adrian Hurdubei, Andrei Lozneanu și nou-veniții George Taban și Cornel Căinari, ultimul dintre aceștia neavând drept de joc sâmbătă.
„Pornim în acest retur cu multă ambiție și încredere. Rapidul e o forță pe teren propriu, însă, de data aceasta, vor juca la Bacău. Sper să fiu inspirat și să pun în teren cel mai bun 11, iar la final să ne bucurăm. Rapidul are o echipă solidă, având în vedere și achizițiile făcute, însă depinde și cât de repede vor reuși să se omogenizeze. În tur, am pierdut nemeritat în Giulești. Am avut foarte multe ocazii pe care le-am ratat, iar acest lucru ne-a costat”, a declarat Viorel Tănase.
Cel mai bun jucător băcăuan din prima parte a sezonului, Adrian Hurdubei, a completat: „Știm că ne așteaptă un meci dificil, dar vom încerca să ne facem treaba cât mai bine și să ne revanșăm pentru înfrângerea din tur.”
În același registru s-a situat și discursul fundașului central Andrei Lozneanu: „Ca echipă, ne motivează faptul că întâlnim lidera. Personal, mă motivează duelul cu un jucător de calibrul lui Daniel Niculae”.
„Rapid are un antrenor bun, un nucleu de jucători format din vechea gardă, dar sper să câștigăm puncte contra lor și să creștem de la meci la meci”, a încheiat mijlocașul defensiv George Taban.
Partida Sport Club Bacău – Rapid București va avea loc sâmbătă, de la ora 11, pe stadionul „Aerostar” din Bacău.
Articol scris de Horia ALEXOAE