Instalarea antrenorului Eugen Trică pe banca tehnică a Farului a eșuat. Ofertat de patronul clubului constănțean, Giani Nedelcu, după ce Ștefan Petcu a anunțat că renunță la funcția de principal, Trică și-a dat acceptul de principiu, însă a rămas să vadă dacă poate să și vină la Constanța, din pricina litigiului pe care îl are cu echipa UTA. După o întâlnire cu avocatul său pe această temă, tehnicianul de 37 de ani i-a dat răspunsul final lui Giani Nedelcu: nu poate prelua Farul.
„Îi mulțumesc lui Giani pentru ofertă și îi urez baftă în continuare. Litigiul cu UTA m-a împiedicat să fiu antrenorul Farului. Dacă va mai exista o propunere de la Constanța, cu altă ocazie, iar eu nu voi mai avea probleme contractuale, vin cu cea mai mare plăcere”, a spus Eugen Trică. În aceste condiții, antrenor va rămâne deocamdată Ștefan Petcu, cel care va conduce echipa și la partida amicală de astăzi cu Dunărea Călărași, din deplasare, de la ora 11.00.
Farul va aborda acest meci, ultimul din perioada de pregătire, cu un lot subțiat din pricina accidentărilor și a altor probleme. Accidentaților mai vechi li s-a adăugat, ieri, și mijlocașul Alin Lădaru, în vreme ce fundașul dreapta Costel Nițescu nu s-a prezentat la echipă. Nu a venit nici un alt lateral dreapta, Roberto Drăgan, despre care directorul sportiv Cosmin Șișcu a spus că „a rămas să-și rezolve situația cu fostul club”.
Mai sunt accidentați sau în proces de refacere Ivanovici (care s-a ales cu probleme în meciul cu ACS Berceni și are pauză până luni), Silvășan, Curcă, Pâslaru și Ciobanu. În aceste condiții, Ștefan Petcu ar putea începe meciul cu Dunărea Călărași în alcătuirea: Vl. Neagu – Ghinea, Buzea, Bumbac, Mansur – Scărlătescu, D. Stan, I. Florea, V. Apostol – Coteanu, Cr. Cristea. Rezerve vor fi Puia – Băjan, Tudor, Tothăzan, Igiroșanu și Butoi. Ieri, la echipă a venit un fotbalist de la Timișoara, Florin Sandu (fundaș stânga), însă nu va fi utilizat astăzi la Călărași, întrucât nu e pus la punct cu pregătirea.
„Neagu și Buzea vin după accidentări și îi voi utiliza câte o repriză. Voi începe cu Ghinea fundaș dreapta, întrucât Băjan pleacă iar la lot săptămâna viitoare și, din câte se pare, nu va fi la echipă pentru meciul din prima etapă. O soluție de înlocuire ar fi fost Nițescu, însă acesta a absentat azi (n.r. ieri). Din ce am înțeles, ar fi anunțat conducerea că nu mai vine, din pricina restanțelor financiare pe care le are clubul față de el”, a declarat Ștefan Petcu.
A primit un salariu
În privința situației sale la Farul, fosta glorie a „marinarilor” a arătat: „Contractul meu e în derulare, dar patronul a anunțat că nu îmi poate suporta salariul, în condiția în care firma care trebuia să facă acest lucru nu a venit la club. Vreau să se înțeleagă limpede că suma și termenii contractului meu le-au stabilit șefii Farului, nu eu. Am primit un salariu și am promisiunea că situația se va rezolva și în privința celorlalte două. Nu cred că ne poate reproșa cineva ceva din punctul de vedere al pregătirii. Dacă se va ajunge la zi cu banii în ce mă privește, aș mai putea rămâne o etapă-două, să ajut, dacă e nevoie și nu se numește noul antrenor până atunci. Până la urmă, e munca mea din această iarnă”.
Sursa: Ziua Constanța