Nanu: „Mi s-a împlinit un vis. Vin cu inima deschisă și vreau să fac treabă”

Marius ANGHEL 21 Feb. 2014, 13:36 Seria 2
Nanu:**

FC Universitatea Craiova are un nou antrenor principal începând de ieri seară, în locul lui Nicolo Napoli fiind numit Ștefan Nanu, fostul tehnician al Minerului Motru. Nanu, care în această iarnă fusese numit inițial director sportiv la gruparea din Bănie, venind pe „filiera” Marin Condescu, va fi ajutat de Dragoș Bon și Florin Dumitru, ultimul urmând să se ocupe de pregătirea portarilor.

Noul tehnician al formației alb-albastre a afirmat că a acceptat imediat propunerea lui Adrian Mititelu pentru că FC Universitatea este echipa sa de suflet și că simte că o poate ajuta să-și atingă obiectivele.

„Pot spune că mi s-a împlinit un vis, FC Universitatea este echipa mea de suflet și, dacă nu am putut să o ajut ca jucător, vreau să o fac ca antrenor. Nu știu cum au stat lucrurile în privința lui Napoli, mie mi-a cerut ajutorul Adrian (Mititelu – n.r.) și am acceptat. Am decis ca din echipa mea să facă parte Dragoș Bon, pentru că el cunoaște foarte bine lotul, și Florin Dumitru, care pe lângă faptul că îmi este prieten, este și un bun antrenor și sfătuitor și ne va ajuta foarte mult cu pregătirea portarilor. Vin cu inima deschisă și vreau să fac treabă. Am discutat cu băieții și de mâine (astăzi – n.r.) începem pregătirile, ne vom antrena la Calafat. În ceea ce privește locul de desfășurare al partidelor de pe teren propriu nu știu ce să spun acum, dar vom rezolva cumva și această problemă. Rău e că timpul este scurt până la începerea campionatului, ceea ce înseamnă că trebuie să ne cunoaștem rapid, din mers, dar eu sunt optimist. Jucătorii au discutat cu Adrian, nu cu Marin Condescu, despre care am înțeles că n-ar mai veni la club, și s-au înțeles, vor să continuăm munca și să ne atingem obiectivul. Știu la ce mă înham și îmi doresc din tot sufletul să reușim”, a declarat Ștefan Nanu.

Lotul Universității Craiova se va deplasa, începând de astăzi, la Calafat, acolo unde se va pregăti până la reînceperea campionatului.

Napoli a pus piciorul în prag, Mititelu i-a întors spatele

În ceea ce-l privește pe Nicolo Napoli, apropiații acestuia susțin că ieri seară ar fi purtat o discuție aprinsă cu finanțatorul Adrian Mititelu, în care i-ar fi cerut explicații legate de viitorul echipei. Antrenorul italian a pus condiții ca să rămână la FC Universitatea Craiova, cerând stabilitate în privința lotului, fiind nemulțumit de faptul că zilnic îi pleacă jucători de la echipă, dar și financiară, atât pentru el, cât și pentru elevii săi. Nicolo Napoli este decis să lupte pe toate căile sportive pentru restanțele financiare, „pentru că este munca lui, depusă în condiții foarte grele. În acte tot el este antrenorul, așa că trebuie să trateze împreună rezilierea contractului”.

I-au pierdut și pe Bălan și Ciocârlă

Incertitudinea și problemele de tot felul cu care se confruntă FC Universitatea Craiova au condus la despărțirea de alți doi jucători ce ar fi putut ajuta trupa olteană în returul campionatului Ligii a II-a, și anume Daniel Bălan și Bogdan Ciocârlă.

Anunțat cu surle și trâmbițe ca fiind primul transfer din această iarnă, Bălan nu a rezistat decât o lună la gruparea din Bănie, el revenind în seria 1 a Ligii a II-a, la Rapid CFR Suceava. Contractul fundașului dreapta de 34 de ani cu formația olteană, „valabil un an și jumătate” conform site-ului oficial, nu a apucat să fie înregistrat la FRF.

Celălalt jucător pe care FCU l-a scăpat printre „degete”, juniorul Bogdan Ciocârlă (născut în 1994), a revenit la clubul „mamă”, CSJ Știința U Craiova, întrucât conducătorii grupării alb-albastre nu au respectat data certă de la FRF în privința achitării grilei de formare. Același lucru s-a întâmplat mai de mult cu Vasile Marius Stănia, Lucian Avram și Georgian Dinu. Începând de ieri, Bogdan Ciocârlă s-a antrenat sub comanda lui Daniel Mogoșanu, la CSU II Craiova.

Pe picior de „plecare” mai sunt Milan Mitic, Stephane Acka, Bozidar Cosic, Ionuț Tătaru.

Sursa: Gazeta de Sud

Marius ANGHEL 21 Feb. 2014, 13:36 Seria 2
Pe aceeași temă