Suporterii Jiului iau atitudine: „Vom protesta zi de zi în fața Primăriei Petroșani”

Marius ANGHEL 21 Jan. 2014, 17:20 Ligi județene
Suporterii Jiului iau atitudine:**

Suporterii echipei Jiul Petroșani au pus punctual pe „I” și s-au întâlnit, marți, 21 ianuarie, cu oficialii echipei pentru a discuta situația de criză pe care o traversează cea mai emblematică grupare din județ. Fanii au propus celor din conducere să devină membrii cotizanți și mai mult să meargă la toți oamenii de afaceri, dar și întreprinderi de stat din Vale pentru a le cere ajutorul. 

„Suntem dispuși să facem orice ține de noi pentru a scoate echipa din impas. Pentru început vom bate la toate ușile din Vale pentru a cere sprijin, dar sprijinul îl așteptăm și de la factorii locali și anume implicarea Primăriei Petroșani. Începând de săptămâna viitoare vom protesta zi de zi în fața primăriei până se va găsi o soluție pentru a slava unica noastră iubire alb-negru”, au declarat membrii grupului NOI DIN VALE.

Suporterii sunt consternați și de faptul că una dintre cele mai frumoase baze sportive din țară se degradează pe zi ce trece. „Nu este normal ceea ce se întâmplă cu baza sportivă, iar factorii locali să nu ia atitudine”, spun fanii petroșeneni.

Articol scris de Loredana JUGLEA
 

Marius ANGHEL 21 Jan. 2014, 17:20 Ligi județene
Pe aceeași temă