Visul lui Cristian Cherchez (foto dreapta) de a evolua în Liga I este pe cale de a se realiza. Atacantul Chindiei are toate șansele ca până la startul returului să se transfere la Dinamo București.
Conducătorii clubului din „Ștefan cel Mare” și-au îndreptat din nou privirea spre Târgoviște și fac toate demersurile ca fotbalistul dâmbovițean să ajungă sub comanda lui Flavius Stoican. Omul care dorește intens ca târgovișteanul să îmbrace tricoul „câinilor” este Constantin Anghelache. Președintele lui Dinamo încearcă din toate puterile să realizeze această mutare în cel mai scurt timp. Pentru a fi sigur de achiziționarea jucătorului, oficialul dinamovist a purtat mai multe discuții cu președintele Chindiei, Mugur Porumbacu, dar și cu finanțatorul Municipalului, Ghiorghi Zotic, cel care mai deține drepturi asupra atacantului.
„Dinamo reprezintă în acest moment o echipă viabilă pentru Cherchez. Clubul bucureștean ne tatonează zilnic să lăsăm jucătorul să meargă acolo. Am avut numeroase discuții cu Constantin Anghelache pe acestă temă și doresc din tot sufletul ca fotbalistul să ajungă la Dinamo. Sperăm ca în cele din urmă să ajungem la un acord, astfel încât Cherchez să se poată transfera la clubul din capitală. Pentru Cristi ar fi un pas mare să meargă la o echipă de calibrul lui Dinamo. Și eu, dar și oficialii lui FCM Târgoviște dorim ca fotbalistul să joace mai sus”, ne-a declarat Mugur Porumbacu.
Chiajna și Rapid, variante de rezervă
Dacă, în cele din urmă Cherchez nu va reuși transferul în „Groapă”, acesta păstrează ca variante de rezervă Concordia Chiajna și Rapid București. O altă echipă care stă la pândă pentru achiziționarea sa este și CS U Craiova, echipă care îl are în lot și pe morenarul Virgil Ivan. În condițiile în care jucătorul va merge la o nouă echipă, o parte din suma de transfer va fi direcționată către FCM Târgoviște, deoarece Chindia îl deține pe Cherchez în coproprietate cu gruparea din Șotânga.
Sursa: Sport Dâmbovițean