Pleșan visează la titlu cu CSU: „Nu e imposibil”

Marius ANGHEL 13 Jan. 2014, 16:01 Pregătiri, amicale
Pleșan visează la titlu cu CSU:**

Căpitanul CSU Craiova, Mihăiță Pleșan, se gândește deja la Liga I și la cupele europene în tricoul Universității, în care vrea să mai evolueze cel puțin 3-4 ani.

Pleșan consideră că nu este imposibil ca echipa sa să se lupte pentru câștigarea campionatului în România. „Trebuie să arătăm pe teren că suntem o echipă bună și merităm să promovăm. Îmi doresc ca proiectul să fie de lungă durată, iar peste ani să jucăm în cupele europene, în Champions League, pentru ca orașul să se bucure de astfel de competiții. Îmi doresc să joc cel puțin trei-patru ani de-acum încolo. E greu să câștigi titlul, dar nu e imposibil. Mi-aș dori în primul rând să arătăm că suntem o echipă unită, atât în teren, cât și în afara lui. Mi-aș dori și liniște, deși liniște nu a fost niciodată la Craiova, și un dram de noroc și să avem sănătate” a spus Pleșan.  

Mijlocașul a salutat venirea lui Varga în Bănie, considerând că echipa va fi mai puternică din această iarnă. „E benefică sosirea lui Dacian Varga, pentru că este un jucător de valoare, care a demonstrat de-a lungul timpului, pe unde a fost, că face treabă bună. Mă bucur că eu cu Silviu Izvoranu am contribuit la venirea lui aici. E important pentru echipă, pentru atingerea obiectivelor pe care le avem”.

Articol scris de Cosmin STAICU
 

Marius ANGHEL 13 Jan. 2014, 16:01 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă