Nicolae Manea a fost astăzi prezentat în funcția de președinte al Rapidului.
În cadrul unei conferințe de presă, Manea a vorbit despre viitorul clubului din Giulești și despre condițiile actuale de la echipă. Conform oficialului, pachetul majoritar de acțiuni al societății va fi achiziționat în următoarea perioadă de un grup de oameni de afaceri, reprezentat de un român, fan al clubului alb-vișiniu.
„Am fost solicitat să vin aici ca președinte, lucru pe care l-am acceptat. Dar mai mult au discutat băieții mei cu niște oameni care vor să preia Rapidul. Eu nu-i cunosc, dar mi s-a spus că sunt oameni de afaceri potenți, care vor să facă lucruri frumoase la Rapid. Cei doi, Zamfir și Cristescu, nu vor lua un leu dacă se va vinde Rapidul. Vor ceda clubul pentru ca acesta să redevină ce era odată în fotbalul românesc. Ei nu vor lua nimic. Este o situație foarte grea, nu doar pentru noi. Sunt multe probleme financiare și la alte echipe.
Avem la dispoziție 5 ani să formăm o echipă. Aici sunt niște oameni care gândesc în perspectivă. Cu Moldovan am o relație foarte bună și am încredere în el. Ca antrenor a făcut tot ce-i posibil să potolească echipa.
E un grup de investitori, și români și străini. Au un reprezentat român care, dacă clubul se va cumpăra, va fi președintele Consiliului de Administrație. La Rapid trebuie schimbate multe lucruri. În zilele următoare vom încerca să rezolvăm probleme urgente. Cantonamentele sunt pregătite, trebuie să le dăm niște bani jucătorilor. În această perioadă se poate face achiziționarea pachetului majoritar de către oamenii de care v-am povestit. Cel care îi conduce este rapidist și asta contează mult”, a spus Nicolae Manea în cadrul conferinței de presă.