Metalul a ajuns în partea superioară a clasamentului Ligii a II-a de fotbal, Seria a II-a, dar nu toate lucrurile merg bine în Valea Domanului.
Galeria a reluat la meciul cu FC Bihor scandările împotriva lui Carol Gurgu, reprezentantul municipalității la noul club de fotbal al orașului, însă cu adevărat importante se pot dovedi tensiunile din vestiar. Unul dintre cei doi jucători care au evoluat anul trecut pentru FCM 2012 Reșița și care și-au făcut cu greu loc în actualul lot al rosso-nerilor a fost doar spectator la partida cu orădenii.
Laurențiu Breșneni nu pare să fie pe placul patronului Cătălin Rufă, în primul rând pentru că ar fi prea în vârstă pentru ceea ce se dorește astăzi în Valea Domanului, și anume, contruirea unei echipe care să facă performanță.
Antrenorul Marian Pană a încercat să lămurească situația reșițeanului. „Am avut o discuție cu el și l-am rugat să-și schimbe atitudinea pentru că eu am preluat echipa după meciul de la Craiova, în care el n-a jucat. Era normal să nu mai schimb echipa, eu nu am nicio vină că el nu a jucat la Craiova. Nu am făcut eu echipa. El nu s-a mai pregătit normal, nu a mai intrat în programul echipei. Eu i-am spus că voi încerca să-l reintegrez în echipă, dar trebuie să-și schimbe atitudinea. Nu a venit pregătit de cantonament, a venit fără trening spunând că nu știa că e în lot, nu avea nici ghete. Astea sunt copilării ce face el. Eu vreau să-i dau șansa să joace. Băiatul mi-a explicat, am vorbit cu el, i-am spus că-i dau șansa să joace”, a explicat tehnicianul.
Breșneni nu se mai simte dorit la echipă și e foarte probabil ca acesta să se despartă de gruparea din Valea Domanului. Pană spune că totul depinde doar de jucător. „Am făcut cu o zi înainte de meci o plimbare, eram 18 inși acolo, el era 25 de metri în urmă. Dacă el înțelege, va intra în echipă. I-am promis că vorbesc cu patronul, dar singura lui șansă este să-și schimbe atitudinea. A recunoscut și el că nu are o atitudine normală. Contez pe el în condițiile în care se schimbă”, a mai spus Marian Pană.
Staicu s-a aflat și el cam în aceeași situație. Dacă inițial i s-a comunicat să-și caute echipă, la inistențele lui Alex Pelici acesta a revenit în lot, iar acum e principalul marcator al echipei. Rufă nu l-ar fi vrut nici pe Staicu și insistențele lui Pelici nu ar fi făcut altceva decât să grăbească plecarea sa de la Reșița.
Sursa: Express de Banat