FC Bihor a încheiat la egalitate, cu scorul de 1-1, jocul pe care l-a disputat sâmbătă, pe teren propriu, la Stadionul Municipal „Iuliu Bodola”, în compania argeșenilor de la CS Mioveni.
La pauză oaspeții conduceau cu 1-0, prin golul marcat de Roberto Ayza, în minutul 30, egalarea survenind la 5 minute de la reluare, în minutul 50, când a înscris din penalti Cosmin Letan.
Partida a început cu o ușoară dominare a oaspeților, dar din minutul 5 FC Bihor a pus stăpânire pe joc și până prin minutul 23 și-a creat câteva ocazii, prin Fl. Pop, angajat în careu de Hadăr, în minutul 14, S. Ianc, care a șutat din 15 metri peste poartă, în minutul 17, și Zsombor Lukacs, șut de la 25 de metri, pe lângă poartă.
În minutul 25, oaspeții au avut o ocazia clară, când, R. Ayza a reluat din 7 metri, dar a scos de lângă bară portarul Smaranda. Ce nu a reușit atunci cu piciorul jucătorul argeșenilor a izbutit însă cu capul 5 minute mai târziu, când a înscris din 6 metri, în urma unei centrări venite de pe partea dreaptă.
Până la pauză s-a mai consemnat un șut al lui Hadăr, de la FC Bihor, în minutul 42, de la 25 de metri, peste poartă.
Conduși cu 1-0 la finele primei reprize, jucătorii orădeni au revenit ceva mai motivați de la vestiare în partea a doua, iar în minutul 50 au obținut un penalti, scos de Raymond Lukacs, cel care a fost faultat în careu de M.Olteanu. Lovitura de la 11 metri a fost executată de fundașul dreapta Cosmin Letan, care a înscris cu un șut pe jos, în dreapta porți lui Ciucă.
Deși a fost mai prezentă în joc în repriza a doua, având o anumită dominare teritorială, echipa gazdă nu a mai reușit să găsească drumul spre gol, ocaziile create nepunând în real pericol poarte adversă, în timp ce oaspeții au ripostat pe contraatac.
În minutul 72, C. Letan a executat o lovitură liberă de la 20 de metri, a reținut însă de la vinclu portarul Ciucă, iar în minutul 73, în urma unei alte lovituri libere a orădenilor, mingea a fost trimisă peste bara transversală.
În replică, în minutul 85, R. Ayza a șutat din 15 metri, dar a reținut Smaranda.
VEZI mai multe POZE de la meci
„Am suferit mult în prima repriză, încă ne căutăm formula ideală, atât putem în momentul de față, consider că a fost un rezultat echitabil. În repriza a doua parcă am pus mai multe probleme. Am reușit să și marcăm. E greu, dar mergem înainte și încercăm să scoatem maxim din fiecare meci”, a declarat la final antrenorul echipei FC Bihor, Gheorghe Ghiț.
„Din punctul meu de vedere este un rezultat echitabil, cele două echipe și-au împărțit minutele de superioritate. În final, ne-am fi dorit ca să câștigăm cele trei puncte, fiindcă noi am deschis scorul. Aveam mare nevoie de ele pentru a ridica moralul jucătorilor mei, dar în cele din urmă trebuie să fiu mulțumit și cu un rezultat de egalitate pentru că am trecut de borna zero și punctul acesta le dă speranțe jucătorilor mei”, a declarat, la rându-i, tehnicianul oaspeților, Ion Moldovan.
Pentru FC Bihor au evoluat în acest meci: Smaranda – Letan, Fl. Lazăr (cpt.), Țoca, Lupu – S. Ianc, M. Popa, Bic – Fl. Pop (min. 63 Ov. Popa), Zs. Lukacs (min. 46 R. Lukacs), Hadăr (min. 85 Haș)
De partea cealaltă, la CS Mioveni eu evoluat: Ciucă – Cotigă, Negoiță, Pasăre, B. Stoica – Olteanu, Boboc (min. 81 Biceanu), A. Popa (min. 73 Năstăsie), Răuță – Ayza, Tănasă (cpt.) (min. 90 Fl. Stan).
Sursa: eBihoreanul