La primul antrenament al lui Ion Moldovan la Mioveni au fost cheÂmați, luni, și portarul Octavian Popescu și fundașul Mihai Olteanu.
Cei doi au fost trecuți pe linie moartă la începutul acestui sezon, priÂmul după meciul de Cupă de la Boldești și al doilea după meciul de campionat de la Motru.
Luni, la stadionul din Ștefănești, Popescu a participat la ședința de pregătire, în timp ce Olteanu a stat la început pe margine, acolo unde Comisarul l-a și salutat.
Ieri, două antrenamente
Ieri, jucătorii Mioveniului au avut programate două ședințe de pregătire, una dimineață și alta după-amiază, ambele având loc la stadionul din Ștefănești.
Moldovan a stabilit odată cu venirea la echipă și programul de pregătire al săptămânii.
Astfel, după ce, luni, a fost un singur antrenament după-amiază, iar marți, două, astăzi este programat doar unul, iar joi, tot unul. Vineri, echipa va pleca spre Oradea, unde sâmbătă va juca meciul cu echipa locală.
Articol scris de Silviu MIHAI