Deși au început bine campionatul ligii a III-a, cu o victorie acasă și o înfrângere în deplasare, la Sporting Liești nu este liniște. Înaintea meciului din etapa a III-a, antrenorul principal al echipei, Doru Buciumeanu a părăsit echipa. Acesta și-a dat demisia din cauză că cei din conducerea clubului au încercat să impună jucători în echipă. Secunzii lui Doru Buciumeanu, Ionel Crihană și Ionel Stoica au rămas la echipă însă aceștia nu au condus antrenamentul de astăzi, ședința de pregătire fiind anulată. Cei din conducere trebuie să găsească rapid o soluție pentru postul de antrenor principal, pentru că vineri, echipa trebuie să susțină jocul din etapa a III-a de la Gloria Popești Leordeni.
Cu Doru Buciumeanu antrenor principal, Sporting Liești a obținut cele mai importante performanțe din istoria clubului, a căștigat ultimele două titluri în Liga a IV-a Galați, a promovat în Liga a III-a, a câștigat faza județeană a Cupei României iar în faza națională a cupei au fost opriți în turul IV de FCM Dunărea.