Menținerea în Liga a II-a. Acesta este obiectivul Gloriei Buzău, în ediția de campionat care va debuta sâmbătă. Clasarea, însă, în primele șase locuri care înseamnă intrarea în play-off ar reprezenta pentru gruparea din Crâng o mare realizare, conform celor declarate de antrenorul Viorel Ion, în cadrul unei conferințe de presă.
„Vioară” consideră că echipa sa are potențial, iar obiectivul propus este unul realizabil, dar pentru asta mizează atât pe sprijinul publicului, cât și al reprezentanților mass-media.
„Știm că avem o echipă capabilă să obțină rezultate bune, dar fără bani nu se mai poate face performanță. Am reușit asta de două ori, sacrificându-ne și împrumutându-ne peste tot și eu și el (n.r. Tulpan), însă cunoașteți toți situația clubului și în general a fotbalului românesc. Trebuie să facem tot posibilul pentru a menține Gloria în eșalonul secund. Asta nu înseamnă că dacă jocul merge ca și până acum în meciurile amicale și suntem în față, ne vom da la o parte”, a adăugat Viorel Ion.
Tehnicianul buzoian a subliniat faptul că pe lângă Rențea și Lungoci va mai renunța și la alți jucători, dar, în schimb, va fi adus fundașul Airinei (23 ani), ultima dată la FC Păpăuți.
Articol și foto de Adi SOARE