Deși nu a rezolvat marile probleme ale „Bătrânei Doamne”, respectiv achitarea a măcar a unui salar restant (care de ieri sunt în număr de patru) sau începerea demersurilor pentru reeșalonarea datoriilor la Stat, Adrian Marțian a avut ceva activitate în prima zi a sa la sediul clubului din Calea Aurel Vlaicu după o lună de zile.
Principalul finanțator a bătut palma cu cei trei fotbaliști oferiți de Marius Vizer pentru contracte pe trei ani de zile. Astfel, portarul Pogacics, fundașul dreapta Zanardini și mijlocașul central Selagea (foto) se vor prezenta la antrenamentele echipei „textiliste” când acestea vor demara.
Conform promisiunilor făcute la mitingul suporterilor, până la finalul săptămânii, omul de afaceri clujean ar trebui să mai aducă și alți fotbaliști, numele cele mai vehiculate fiind cele ale piteștenilor Briceag și Dulcea și „pandurului” Voinea, care a îmbrăcat tricoul Damilei Măciuca în campionatul trecut.
Astăzi, pe la birourile din Calea Aurel Vlaicu a trecut și Cristian Monac. Mijlocașul fost chemat să-și încaseze salariul pe luna aprilie, însă a refuzat politicos. Marțian s-a înfuriat, a ridicat tonul la tânărul arădean, care și-ar fi câștigat statutul de jucător liber dacă nu și-ar fi primit retribuția pe 15 iulie.
Conducătorii UTA-ei i-au trimis prin Poștă banii lui Monac, care va fi obligat să-și respecte înțelegerea cu „alb-roșii”. „Cineva îl sfătuiește pe jucătorul nostru și e păcat pentru că o face prost. Nu se pune problema să-l pierdem pe Monac”, a precizat Gheorghe Constantin, directorul executiv al arădenilor.
Sursa: Sport Arad