După o vacanță prelungită cu o săptămână, lotul Olimpiei Satu Mare s-au reunit luni dimineață la Stadionul Olimpia în vederea pregătirilor pentru sezonul competițional 2013-2014, unde echipa sătmăreană va debuta în Liga a II-a.
Până în prezent nu există nici o noutate în ceea ce privește jucătorii. Conform spuselor președintelui Dan Băbuț, urmează ca în această săptămână să ajungă la Satu Mare alți șase jucători, iar în viitorul foarte apropiat 12 cadeți vor fi în probe. „Noutăți vor fi, deocamdată s-a reunit numai lotul actual al Olimpiei, urmează ca săptămâna această să sosească șI alți jucători noi. Vor fi șase jucători noi, iar lotul se va reduce doar la 20 de jucători.”, a declarat președintele clubului Olimpia, Dan Băbuț.
Astfel, la prima întâlnire din această vară au răspuns prezent 21 de jucători Șuta, Gorbe, Moș, Dragoș, Dănilă, Glodean, Molnar, Iuhas, Villand, Mureșan, Silaghi, Roatiș, Homorozan, Hanus, Marinaș, Feher, Roghină, Gavrilescu, Botoș, Sabău, Kinczel, alături de antrenorii Tiberiu Csik, Ioan (Lulu) Dragomir, Paul Levente și Ovidiu Suciu, maseurul Dan Filip și directorul sportiv, Daniel Pașca.
Antrenorul Tiberiu Csik a declarat că în prezent programul cantonamentului și a jocurilor amicale nu este stabilit. „Programul în mare e stabilit. Nu se știe încă în ce dată vom pleca în cantonament și nici când vom avea meciuri amicale, se vor stabili de la o zi la alta. Mai sunt două luni în care avem timp să aducem jucători și să facem echipă. Ne vom face programul în așa fel încât să fim sută la sută pregătiți la începerea campionatului”, a declarat antrenorul Tiberiu Csik.
„Galben-albaștrii” vor avea parte de antrenamente zilnice, începând cu ora 10, iar în următoarele zile aceștia vor efectua vizitele medicale. Pentru că în acest sezon Olimpia va debuta în Liga a II-a, la stadion se vor face câteva renovări. Lucrările la stadion vor fi gata în cel mult trei săptămâni, în acest moment se așteaptă să sosească scaunele pentru tribune.
„Legat de lucrările de la stadion, săptămâna aceasta am comandat scaunele, am găsit firma care să ne facă izolația la tribune și lucrările din interior, în două, trei săptămâni ar trebui să fie gata toate cerințele pe care trebuie să le îndeplinim”, a mai adăugat Dan Băbuț.
Joi, 11 iunie, Olimpia va juca un meci amical în compania formație Talna Orașu Nou, iar în luna august vor disputa meciuri amicale în compania formațiilor Luceafărul Oradea și FC Bihor, asta în cazul în care sătmărenii nu vor fi programați să întâlnească una din cele două echipe în primele etape ale Ligii a II-a.
Articol scris de Veronica HODAS