FC Bihor a ieșit demult din cărțile promovării și mai luptă doar pentru onoare și orgoliu pe acest final de sezon. Același lucru ar trebui să-l facă și jucătorii arădeni, numai că aceștia un înregistrat remize albe în ultimele două etape și l-au nemuțumit și mai mult pe patronul Adrian Marțian.
Așadar, joi seara, pe arena „Iuliu Bodola” din Oradea, se vor afla față în față două formații ce încearcă să-și mai spele din păcatele stagiunii, cu mențiunea că bihorenii vor avea o șansă în plus odată cu deplasarea din runda finală, de pe Bega. „Pentru noi lucrurile sunt clare. Vrem să câștigăm ultimele două meciuri pentru a termina cu bine campionatul. Întâlnim două formații bune, rivale din punct de vedere geografic, așa că avem șansa să ne mai revanșăm puțin față de suporteri. Știu și eu că meciurile cu UTA sunt ceva mai speciale pentru orădeni, plus că ar mai fi și o așa-zisă miză a locului 4. Cert este că vrem să câștigăm joi seară”, a afirmat Marian Pană.
Antrenorul „roș-albaștrilor” recunoaște că a văzut la lucru advesarul din această săptămână și are și antidot și pentru el. „Am urmărit câteva partide ale UTA-ei chiar și vineri cu FC Maramureș. Arădenii au un joc elaborat, destui fotbaliști cu talie, ce ne pot pune probleme. Dar, dacă vom alerga și ne vom face jocul nostru avem șanse să câștigăm”, a adăugat Pană.
Petrache (suspendat) este singura absență certă a bihorenilor în confruntarea cu „alb-roșii”, în timp ce Tîrnăcop este incert.
Sursa: Sport Arad