Retezatul Hațeg a învins și echipa din Uricani și este la doar 3 puncte distanță de locul 1
Revelația returului de campionat și singura echipă neînvinsă în 2013 în Liga a IV-a Hunedoara, Retezatul Hațeg, a încheiat pe plus seria de trei meciuri tari disputate săptămâna trecută.
Trupa pregătită de Flaviu Itul s-a ales cu 7 puncte și a urcat o poziție în clasament după confruntările cu Gloria Geoagiu (2-0, la Hațeg), cu liderul Universitatea Petroșani (3-3, în deplasare) și cu Minerul Uricani pe care a învins-o sâmbătă, scor 3-1, într-un joc care a contat pentru etapa a XXV-a. La pauză a fost egal cu golurile marcate la interval de două minute de Cărăvan și Zaharia.
Meciul a fost decis în repriza secundă în decurs de 10 minute de „veteranii” Hațegului, Kallai (64) și Adrian Câmpeanu (74), care au marcat cu capul din centrările lui Ișfan.
În minutul 49 antrenorul Uricaniului, Vasile Scurtu, a fost eliminat pentru proteste repetate și vehemente la deciziile arbitrului și a urmărit restul jocului din tribună. Cu această victorie „zimbrii” au făcut 53 de puncte cu trei mai puțin decât echipele de pe primele două locuri, Minerul Uricani și „U” Petroșani care au câte 56 puncte.
Retezatul Hațeg 3 (1)
Tonca – A. Câmpeanu, Capâlnaș, Laslău, M. Daj, Kallai, Ișfan, Cărăvan (78 Borbely), Pușcă (87 R. Marcu), Ov. Popesc (cpt;), Ursachi (74 Tămășiloni).
Antrenor: Flaviu Itul.
Minerul Uricani 1 (1)
A. Farcaș – A. Anghelina, C. Irina, Trestian, D. David, Al. Cojocaru, Cioraia, Zaharia (83 Românesc), Harangozo (47 Timișan), Ciocoi (71 D. Voina), Chișcă (cpt; 77 V. Mihăilescu).
Antrenor: Vasile Scurtu.
Au marcat: Cărăvan (16), Kallai (78), A Câmpean (87) / Zaharia (18).
Arbitru: Denis Haidiner. Asistenți: Bogdan Găceanu și Raul Popa (toți din Hunedoara). Observator AJF: Petre Spărios (Hunedoara).
Stadion „Retezatul”. Spectatori: 250.
Rezultatele etapei a XXV-a, sâmbătă 13 aprilie
Hercules Lupeni – Universitatea Petroșani 5-4
Retezatul Hațeg – Minerul Uricani 3-1
Metalul Crișcior – CS Vulcan 3-1
CFR Simeria – Șoimul Băița 0-5
Victoria Călan – Dacia Orăștie 3-2
Inter Petrila – Jiul Petroșani 4-1
Gloria Geoagiu – CS Ghelari 5-2
Partida Aurul Certej – Aurul Brad nu s-a disputat din cauza terenului impracticabil.
CLASAMENTUL
1. „U” Petroșani 25 17 5 3 63-21 56p
2. Minerul Uricani 25 18 2 5 57-24 56p
3. Retezatul Hațeg 25 16 5 4 66-34 53p
4. Gloria Geoagiu 25 15 7 3 62-27 52p
5. Aurul Brad 24 14 6 4 48-18 48p
6. Hercules Lupeni 25 15 3 7 48-35 48p
7. CS Vulcan 25 14 4 7 64-32 46p
8. Dacia Orăștie 25 14 4 7 64-33 46p
9. Metalul Crișcior 25 13 1 11 50-38 40p
10. Șoimul Băița 25 9 8 8 43-31 35p
11. Aurul Certej 24 9 5 10 54-40 32p
12. CS Ghelari 25 7 2 16 45-66 23p
13. Jiul Petroșani 25 6 4 15 48-75 22p
14. CFR Simeria 25 6 3 16 47-75 21p
15. Inter Petrila 25 5 5 15 37-67 20p
16. Victoria Călan 25 5 3 17 22-77 18p
17. Retezatul Râul de Mori 24 3 3 18 22-76 12p
18. Zarandul Crișcior 24 1 2 21 10-81 5p
Programul etapei viitoare, sâmbătă 20 aprilie
Dacia Orăștie – Aurul Certej
Aurul Brad – Inter Petrila
Jiul Petroșani – CFR Simeria
Șoimul Băița – Zarandul Crișcior
CS Vulcan – Retezatul Hațeg
Minerul Uricani – Hercules Lupeni
Universitatea Petroșani – Gloria Geoagiu
CS Ghelari – Victoria Călan
Metalul Crișcior și Șoimul Băița vor sta.
Articol și foto de Sami Tamaș (Ziarul Hunedoreanului)