După ce că în seria a II-a aproape în fiecare etapă se mai jucau doar jumătate din meciuri după cele trei abandonuri din iarnă, etapa de azi a mai adus un meci care nu se dispută. Povestea pe larg a motivelor pentru care duelul dintre Metaloglobus și Sportul II nu se mai joacă o aflați pe Liga2.ro.
Un lucru este cert, Metaloglobus și Rapid Fetești sunt, în acest moment, singurele echipe din Liga a III-a care nu au jucat niciun meci în acest sezon, deși nu s-au retras! Cea de-a treia echipă aflată în aceeași situație cu ele a fost Unirea Tărlungeni, dar brașovenii vor juca primul meci în această rundă. Practic, bucureștenii și feteștenii vor juca primele meciuri oficiale de abia în aprilie, la patru luni și jumătate de la terminarea turului!
În aceste condiții, azi au mai rămas de disputat doar meciurile de la Axintele și Buzău, unde gazdele își continuă duelul la distanță pentru promovarea în Liga a II-a. Ialomițenii primesc vizita Chirnogiului, în timp ce Gloria are parte de un derby județean, contra CSM-ului din Râmnicu Sărat. Vă reamintim că în tur duelul buzoian s-a terminat cu cântec, după ce râmnicenii au schimbat un junior cu un senior și au pierdut la masa verde.
VEZI CLASAMENTUL LA ZI AL SERIEI
Articol de Mihai ANDRIEȘ