Târgoviștenii de la Chindia au terminat la egalitate ultimul joc amical dinaintea reluării campionatului, 0-0, sâmbătă la prânz, la Pitești, cu FC Argeș.
„A fost un meci echilibrat. Sunt mulțumit de joc, pentru momentul acesta stăm bine. Ne simțim pregătiți pentru retur. Am obținut rezultate bune în campania de meciuri de pregătire, dar jocurile amicale nu seamănă cu cele oficiale.”, am prins declarația lui Eusebiu Tudor, principal la Chindia, după meciul din Trivale.
Testul de azi a constituit ultima verificare înaintea partidei de la Brăila, prima din retur, programată duminica viitoare, la malul Dunării.
Chindia a început cu Perianu – Horvath, Rădoi, Dinu – Petrea, Honciu, Șeran, Șerban, Băluță – Cherchez, Verdeș. Pe parcursul partidei au fost introduși în joc Stelea, Văduva, Marinaș și Dobre.
Rezultate Chindia în jocurile de pregătire din 2013
6-1 cu Petrolul (juniori A)
0-2 cu Conpet (Liga a III-a)
5-1 cu Unirea Câmpina (Liga a III-a)
1-0 cu CSM Rm. Vâlcea (Liga a II-a)
2-3 cu Concordia Chiajna (Liga I)
0-0 cu FC Argeș (Liga a II-a)
Articol scris de Ionuț MARIN